Acțiune comună a polițiștilor sălăjeni pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea legislației în vigoare

Luni, 22 mai a.c., pe raza comunei sălăjene Dragu, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor și polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Hida, alături de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în mediul rural, creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal, precum și pentru respectarea normelor legale privind înstrăinarea animalelor.

Obiectivele principale ale acțiunii sunt conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării legislației, informarea acestora cu privire la necesitatea respectării prevederilor legale, prevenirii faptelor de natură contravențională și penala în domeniu, precum și luarea măsurilor ce se impun în vederea asigurării condițiilor de bunăstare a animalelor.

În cadrul activităților în care au fost angrenați 13 polițiști sălăjeni, aceștia au verificat șapte autovehicule pentru transportul animalelor, au legitimat și verificat 12 deținători de cabaline, iar pentru neregulile constatate au aplicat 17 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.500 de lei, dintre care 15 la H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare, una conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și una conform prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Polițiștii sălăjeni vor desfășura astfel de activități și în perioada următoare, atât în municipiul Zalău, cât și in județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *