Activități preventiv-educative la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

Ieri, 5 aprilie a.c., în intervalul orar 09.30 – 11.30, polițiști Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău împreună cu cei ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat activități preventiv-educative pe linie de legislație rutieră la Liceul Ortodox ,,Sfântul Nicolae” din municipiul Zalău.

Polițiștii rutieri sălăjeni le-au prezentat celor peste 80 de liceeni însoțiți de cadrele didactice, tehnica din dotarea structurilor de poliție rutieră și i-au angrenat în diferite activități practice.

Liceeni au fost interesați și receptivi la mesajele și recomandările polițiștilor rutieri, context în care au formulat întrebări, având loc discuții libere pe marginea subiectelor ce privesc comportamentul preventiv și responsabil în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *