Alertă alimentară DSVSA: „Salată cu icre de hering”, rechemată din magazinele Penny
Bacteria Listeria monocytogenes, detectată într-un lot de produs.
Producătorul NEGRO 2000 SRL a inițiat rechemarea voluntară a produsului „GRAN MARE Salată cu icre de hering” (150 g), ca măsură preventivă pentru protejarea sănătății publice.
Motivul rechemării este detectarea prezenței bacteriei Listeria monocytogenes în lotul de produs 981, cu data expirării 18.05.2026, care a fost comercializat în peste 200 de magazine Penny din țară.
Dacă ați achiziționat acest produs, recomandarea este să NU îl consumați, ci să-l returnați în orice magazin Penny, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, iar contravaloarea vă va fi restituită integral.
Detaliile complete privind produsul, magazinele vizate și datele de conctact ale producătorului pot fi consultate în anunțul oficial publicat pe site-ul DSVSA.


























