Andreea Pirui declară că nu s-a drogat și vrea să dea în judecată Poliția

Andreea Pirui e în stare de șoc, asta după ce a fost oprită în trafic de un echipaj de poliție și a aflat în urma unui DrugTest că ar fi consumat substanțe interzise. Tânăra spune că nimic nu e adevărat și că acum îi va da în judecată pe polițiști.

Andreea Pirui a fost găsită drogată la volan vineri seara pe Bulevardul Mihai Viteazul din centrul Zalăului. Vedeta susține că nimic nu e adevărat

Tânăra influenceră Andreea Pirui e în stare de șoc de câteva zile, din momentul în care a fost acuzată pe nedrept că ar fi consumat substanțe interzise. Tânăra a mărturisit la Acces Direct că a fost oprită de un echipaj de poliție care au testat-o, iar în urma acestuia rezultatul a arătat că e pozitivă.

Atunci când organele legii i-au transmis acest lucru a înmărmurit, știind că ea nu a făcut niciodată așa ceva.

”Mă îndreptam spre mama mea, m-au oprit în trafic, mi-au spus că trebuie să-mi facă un test antidrog, dacă sunt de acord, am fost foarte cooperantă că știam că n-am consumat nimic, eram și cu nepoțica mea, deci imposibil să fac așa ceva. După au venit la mașină și mi-au zis că mi s-a găsit o substanță în corp, am rămas șocată. Mi-au găsit canabis. Le-am zis, voi glumiți? Au zis că nu, că mi-au ieșit pozitiv”, a spus Andreea la Acces Direct.

Vrea să dea în judecată organele legii

Tânăra vrea acum să-i dea în judecată pe oamenii legii, dar și pe cei care au transmis informația mai departe deoarece susține că i-au stricat imaginea. Avocatul Adrian Cuculis a mărturisit la Acces Direct că testele antidrog folosite de polițiști au un proceent de eroare de 40%, iar asta s-a aplicat și în cazul vedetei. Se presupune că testul ar fi fost de fapt un fals-pozitiv, iar după ce vor ieși și rezultatele probelor biologice se va afla că tânăra nu ar fi consumat nicio substanță interzisă, însă până atunci a rămas pieton.

„M-am dat jos din mașină și le-am zis că în viața mea n-am fumat, nu știu să fumez, nu pot să-mi dau seama, am fost în stare de șoc. Mi-au zis să parchez mașina că mi se anulează permisul și că mi se întomnește dosar penal. Mi-au distrus imaginea, nu pot să cred așa ceva, îi dau în judecată”, a spus Andreea Pirui la Acces Direct.

Comunicatul emis de IPJ Sălaj spune clar că Andreea Pirui a consumat drogul THC la volan

„În această seară (nr. – vineri, 24 septembrie) la ora 20:15, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic o tânără, de 33 de ani, din Zalău, sub influența substanțelor psihoactive. Fapta s-a petrecut pe Bulevardul Mihai Viteazu, din Zalău, în zona centrală. Testul cu aparatul Drugtest a fost pozitiv la THC.

Conducătoarei auto i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Sursa foto AccesDirect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.