Asociația Pro Infrastructura despre Centura Zalăului: „Vom circula cândva prin 2025”
De mai bine de trei ani o companie din China lucrează la un drum de 5,5 km cu o bandă pe sens, primul drum din România construit de chinezi. Este vorba de centura Zalăului și, conform contractului, ar fi trebuit inaugurat luna aceasta, însă lucrările sunt mult în urmă.
În 31 iulie 2020 Compania de Autostrăzi a semnat contractul de circa 186 milioane de lei cu asocierea SINOHYDRO CORPORATION LIMITED (CHINA) – SC GOOD PROOD S.R.L. pentru proiectarea și execuția a 5,53km de drum național care să servească drept variantă ocolitoare pentru Municipiul Zalău. Contractul avea un termen de 6 luni proiectare și 24 de luni execuție.
Stadiul șantierului, însă, e departe de borna finală: 45% în martie 2023.
„Mitul constructorilor chinezi vitezomani, spulberat (și) în România”
„Mitul constructorilor chinezi vitezomani, spulberat (și) în România. Din păcate, Sinohydro nu a rupt gura târgului pe Centura Zalău, ba dimpotrivă”, apreciază Asociația Pro Infrastructura care publică și un video din dronă cu drumul construit de chinezi.
Drumul de 5,53 km de lângă Zalău, deși unul scurt și doar cu câte o bandă pe sens (două în zonele de urcare), e unul destul de dificil de construit, cu 5 viaducte, 5 poduri și două intersecții tip giratoriu la fiecare capăt.
„Cu o viteză de 20-25% pe an, o să circulăm pe această secțiune a centurii cândva prin 2025…”, scrie Pro Infrastructura.