Au început lucrările la baza sportivă din Panic în valoare de 2 milioane de euro

Primăria Hereclean a câștigat o finanțare de 2 milioane de euro prin prin CNI, pentru construirea unei baze sportive TIP 1,  în localitatea Panic. Licitaţia a fost finalizată, constructorul a fost desemnat, astfel că firma Tin Expert Construct SRL, din județul Bistrița-Năsăud, a început lucrările.

În prezent se lucrează la clădirea administrativă unde vor fi amenajate vestiarele, dușuri, grupuri sanitare și spații administrative.

Investiţia este derulată și coordonată de către Compania Naţională de Investiţii.

Baza sportivă din Panic este amenajată în zona fostului teren de fotbal şi se întinde pe o suprafaţă de 1,5 hectare. Complexul va avea un teren de fotbal de dimensiuni normale cu suprafaţă sintetică omologat FIFA, dar şi vestiare şi gradene pentru 500 de spectatori.

În zonă urmează să fie amenajat şi un teren multifuncţional pentru handbal, baschet, volei şi tenis, dar şi o parcare, alei pietonale şi spaţii verzi.

„Este o investiție importantă pentru comuna Hereclean, prin care ne dorim să oferim copiilor și tinerilor condiții moderne pentru practicarea sportului. Vorbim despre un proiect de aproximativ două milioane de euro, care va schimba infrastructura sportivă a comunei. Ne bucurăm că lucrările au început și sperăm ca investiția să avanseze cât mai bine, pentru ca locuitorii să se poată bucura cât mai curând de această bază sportivă”, spune primarul Dobrai Francisc. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *