Autostrada Nordului (A14) care leagă Transilvania de Moldova, va trece prin orașul Jibou
Autostrada Nordului va face conexiunea între 6 județe din Transilvania și Moldova.
În ceea ce privește valoarea contractelor, cel pentru Lotul 1 (Baia Mare – Dej) are o valoare de 12,74 milioane de lei (fără TVA), iar contractul pentru lotul 2 (Dej – Bistrița) are o valoare de 8,37 milioane de lei (fără TVA).
În 25 octombrie 2022, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat pe contul său de Facebook că au fost semnate studiile de fezabilitate pentru cele două loturi.
Autostrada Nordului, proiectul care va uni Transilvania cu Moldova
AUTOSTRADA NORDULUI va avea următorul traseu: Oar – Satu Mare – Baia Mare (MM) – Jibou (SJ) – Dej (CJ) – Beclean (BN) – Bistrița (BN) – Vatra Dornei (SV) – Iacobeni (SV) – Câmpulung Moldovenesc (SV) – Gura Humorului (SV) – Suceava.
335 de kilometri este lungimea planificată pentru drumul de mare viteză care pornește de lângă Satu Mare și ajunge la Suceava
Proiectul Autostrăzii Nordului (A 14), care ar trebui să lege Oar – Satu Mare de Suceava, pe o distanță planificată de 335 de kilometri, se află încă în faza studiilor de fezabilitate, deși, conform legii, ar mai fi aproximativ doi ani până când ar trebui finalizată construcția.
V a fi gata in 2060…