Călin Forț a numit o conducere nouă interimară la TSD Zalău
📍Biroul Executiv al PSD Zalău a desemnat ieri conducerea interimară a organizației de Tineret de la nivel municipal, care să asigure în perioada următoare funcționarea și derularea programului de acțiuni și activități dedicate tinerilor.
➡️Biroul Executiv interimar al TSD Zalău este format din președinte – Ciupe Larisa Dina, președinte executiv – Panie Narcisa Alexandra, secretar – Crișan Dan, vicepreședinți – Țîrlea David, Breban Diana Maria, Cristea Sorin și Druhora Mihai, membri – Păușan Crina, Porumb Bogdan, Gliguța Alexandru și Valea Codruța.
▪️”Având în vedere că în perioada următoare vor fi organizate alegeri în structurile interne ale organizațiilor PSD de Tineret, Femei și Pensionari, luni, 9 august 2021, am decis, împreună cu colegii din cadrul Biroului Executiv, numirea unei conduceri interimare în cadrul organizației de Tineret. Noua structură va avea rolul de a atrage noi tineri în organizație, prin acțiuni cu caracter social, economic, politic, sportiv și turistic, corespunzătoare nevoilor acestora, precum și organizarea Conferinței Municipale la o dată care va fi stabilită de către Biroul Municipal. Le mulțumesc colegilor care au condus organizația de Tineret pentru munca depusă, implicarea de care au dat dovadă și rezultatele obținute, iar celor care au preluat organizația de Tineret le doresc mult succes în atingerea obiectivelor și îi asigur de tot sprijinul meu”, a transmis președintele PSD Zalău, Călin Cristian Forț.