Campanie de conștientizare privind existența virusului SARS-Cov-2: Dr. Pușcaș Monica

Consiliul Județean Sălaj, prin noul președinte Dinu Iancu Sălăjeanu, alături de cadre medicale, specialiști și autorități publice, au demarat o amplă campanie de conștientizare a cetățenilor privind existența și periculozitatea acestui virus SARS-Cov-2.

„Stimați concetățeni,

Doresc să vă aduc la cunoștință câteva aspecte legate de infecția cu virusul Sars-Cov2.
În cursul lunii octombrie, pe Secția Boli Infecțioase au fost externați un număr de 192 de pacienți, din care 9 copii. Din păcate, 11 persoane au decedat, virusul provocându-le insuficiență respiratorie acută.
După cum puteți vedea și în informările oficiale, numărul cazurilor pozitive a crescut alarmant în ultima perioadă, ceea ce a determinat autoritățile să ia decizia de a spitaliza doar pacienții care prezintă insuficiență respiratorie acută, din cauza paturilor de spital limitate!
Mulți pacienți nu dau importanță, inițial, simptomelor și unii dintre ei vin pe picioarele lor, deoarece virusul afectează inițial zonele pulmonare periferice, au doar o oboseală. Ulterior însă se produce afectarea pulmonară extinsă. Nu există tratament eficient și nu putem prevedea ce se întâmplă în perioada critică, iar pacienții au nevoie de oxigen suplimentar. Spitalizarea durează mult, 10-14 zile, vindecarea se face de cele mai multe ori cu sechele, unii pacienți având nevoie de oxigen și la domiciliu. Aceștia obosesc la cel mai mic efort, iar recuperarea funcției pulmonare în totalitate este de lungă durată.
Sunt doar câteva aspecte pe care am vrut să vi le aduc la cunoștință, fiecare pacient trecând în mod unic prin această boală!Este mult mai sigur pentru noi să prevenim această boală decât să trecem prin ea!
Fiți responsabili, respectați măsurile igienico-sanitare și ascultați sfaturile specialiștilor! Multă sănătate tuturor!”, a transmis Dr. Pușcaș Monica de la Secția Boli Infecțioase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.