Căruță cu doi minori, lovită de mașină între Jibou și Someș Odorhei
La data de 19 iulie a.c., în jurul orelor 22.30, polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj au fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier între localitățile Jibou și Someș-Odorhei.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou și polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou, care au stabilit, în urma primelor verificări, că un tânăr de 27 de ani, din comuna Năpradea, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 108A, între localitățile Jibou și Someș Odorhei, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers.
Astfel, acesta a intrat în coliziune cu un atelaj hipo nesemnalizat corespunzător, în care se aflau doi minori, de 15 și 16 ani, din orașul Jibou, care circulau în aceeași direcție de deplasare.
În urma evenimentului, cele trei persoane implicate au suferit leziuni și au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Atât șoferul autoturismului, cât și minorul de 15 ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cazul tânărului de 16 ani, urmează să fie recoltate probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.





























