Cei mai buni elevi din comuna Bălan, premiați de primarul Daniel Pop

Susținerea sistemului de învățământ este unul dintre obiectivele administrației conduse de primarul Daniel Pop. Lumea poate fi schimbată în bine prin educație, iar primul chemat în slujba educației este sistemul de învățământ și în această logică a lucrurilor, adminstrația locală din Bălan oferă sprijin consistent în fiecare an.

Primăria și Consiliul Local Bălan a premiat și în acest an excelența în educație. Primarul Daniel Pop a oferit diplome și premii celor mai buni elevi din comună care au obținut rezultate excepționale la olimpiadele școlare.

„La fiecare sfârşit de an ne bucurăm să putem premia elevii care participă şi au rezultate bune la olimpiadele şcolare. Trebuie să apreciem munca lor (care câteodată durează aproape un an de zile), să-i felicităm din toată inima şi să le urăm mult succes în viitor.
Fiecare dintre noi suntem conştienţi de faptul că educaţia începe de acasă, părinţii având aici un rol foarte important. Mulţumim tuturor pentru implicarea în educaţia de acasă a elevilor.
Cadrelor didactice din şcoala noastră le mulţumim pentru toată muncă depusă şi pentru efortul pe care-l fac în educarea elevilor noştrii. Ei, care sunt exemple demne de urmat pentru fiecare dintre elevi şi pentru noi toţi, sunt cei care participă activ şi se bucură de realizările personale ale fiecărui elev. Cu acestă ocazie, în asigurăm că vom face tot posibilul să îi sprijinim în nobila meserie pe care au ales-o.
Vă dorim tuturor să aveţi parte numai de realizări, bucurii şi îndeplinirea tuturor idealurilor propuse
Vacanță minunată tuturor copiilor !!!”, a transmis primarul Daniel Pop. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *