Cercul Pedagogic al directorilor din Sălaj, organizat la Stârciu
,,Dacă țara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerț, decât numai prin învățământ.” (Mihail Kogălniceanu)
Şcoala Gimnazială Stîrciu a fost onorată astăzi, 11 mai 2022, să fie gazdă a unui eveniment şcolar marcant pentru învățământ, Cercul Pedagogic al Directorilor din județul Sălaj.
Domnul director, Dan-Laviniu Pavel, a conferit şcolii noastre un loc de cinste în județul nostru prin activitățile realizate şi materialele prezentate pe care le-a expus în cadrul Cercului.
La acest eveniment au participat: doamna inspector general-adjunct Corina Forț, doamna inspector şcolar Dana Chiş, doamne şi domni directori din județul nostru, domnul primar al comunei noastre, Marian Mirişan şi domnul viceprimar, Onisim Sav.
Elevi ai şcolii au oferit un moment artistic impresionant prin interpretare vocală, instrumentală, fanfară şi teatru.
Mulțumim tuturor care ne-au onorat cu prezența!
Felicitări domnului director al Şcolii Gimnaziale Horoatu Crasnei şi al Şcolii Gimnaziale Stîrciu, Dan-Laviniu Pavel pentru activitatea desfăşurată!
,,Fără şcoală să nu aştepte nimeni nimic, nici părinți buni, nici fii buni, şi, prin urmare, nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit.” (Ion Heliade Rădulescu)