Cine va ocupa funcția de administrator public al Municipiului Zalău
Odată cu câștigarea alegerilor parțiale noul Florin Florian urmează ca în cel mai scurt timp să-și înceapă activitatea, astfel că Forț va elibera biroul de primar și va continua munca din funcția de viceprimar.
Postul de administrator public este vacant după ce Forț a fost ales viceprimar de Consiliul Local, în toamna anului trecut.
Voci din interiorul PSD susțin că noul administrator public al Municipiului Zalău ar urma să fie numit Alin Oros, directorul executiv al SC Transurbis SA, un om de echipă, cu imagine bună, care a făcut performanță și foarte implicat în comunitate.
Tot anul acesta expiră mandatele directorilor de la Citadin și Transurbis, astfel că noul primar Florin Florian, împreună cu Consiliul Local Zalău, vor trebui să organizeze noi concursuri. Se zvonește că vor urma o serie de schimări în fruntea acestor instituții subordonate Primăriei Zalău.
Cine este Alin Oros
Tânărul director general al SC Transurbis SA Zalău – compania locală de transport public în comun, este unul dintre cei mai implicați oameni din administrația publică locală și care urmărește doar interesul cetățenilor pentru a oferi cele mai bune servicii de transport.
Inginerul Alin Oros are 43 de ani, este căsătorit și are doi copii. Este de profesie inginer diplomat, absolvent al Universității Tehnice din Cluj – Facultatea de Mecanică Autovehicule Rutiere. Oros are absolvit și un master în Administrarea afacerilor și a mai finalizat cursurile școlii post-universitare Ingineria Circulației Rutiere.
Înainte să ajungă directorul SC Transurbis SA, Alin Oros a ocupat timp de 11 ani funcții de conducere la o multinațională (societate de asigurări) care activează la nivel mondial, mai exact în 16 țări.
Doresc mult succes d-lui Alin Oroș în funcția de.administrator.public al Zalaului. Este singurul om capabil care lupta ptr oameni fiind toată ziua în mijlocul lor un muncitor harnic și devotat zalauanilor.Am încrederea funcția ce i se.va.incredinta este pe deplin meritorie! Mult.succes d-le Alin Oroș și dzeu sa.te aibă mereu sub aripa lui!