Companiile din China, excluse de USR+ de la licitațiile pentru autostrăzi și căi ferate

G4media scrie că Guvernul a adoptat în ședința din 27 ianuarie un memorandum care prevede excluderea companiilor chineze de la licitațiile pentru infrastructură, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Memorandumul propus de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, va fi urmat de o ordonanță de guvern care va modifica legea achizițiilor publice, în conformitate cu direcțiile Comisiei Europene. Motivul? Concurența neloială a companiilor susținute de statul chinez, dar și calitatea proastă a lucrărilor.


De exemplu și centura ocolitoare a Municipiului Zalău etapa 2 este construită de o companie chineză.


Memorandumul adoptat de guvern prevede că pot fi excluse de la licitațiile pentru infrastructură companiile provenite din țări non-UE fără un acord cu Uniunea Euroepană care să le permite accesul pe piața europeană a achizițiilor publice de lucrări.

În acest moment, mai multe companii chineze sunt implicate în licitații pentru marile obiective de infrastructură din România. E vorba despre China Railway 14th Bureau Group, Sinohydro Corporation și China Communications Construction Company (CCCC), toate participante la licitațiile pentru tronsoane din autostrada de centură a Bucureștiului, din Autostrada Pitești – Sibiu și drumul expres Pitești – Sibiu, lucrări în valoare totală de peste 3,5 miliarde de euro.

Chinezii au contestat multe dintre rezultatele licitațiilor, fapt ce a dus la prelungirea perioadei de proiectare și execuție și, implicit, la întârzierea proiectelor.

Pe ce se bazează Ministerul Transporturilor în tentativa de a exclude companiile chineze de la licitație? Prevederile legale ale UE care permit un asemenea comportament sunt cuprinse în Comunicarea Comisiei Europene nr. 5494 din 2019.

Aceasta arată că ”operatorii economici din țări terțe, care nu au un acord care să prevadă deschiderea pieței de achiziții publice a UE sau ale căror produse, servicii și lucrări nu intră sub incidența unui astfel de acord, nu au acces securizat la procedurile de achiziții din UE și pot fi excluși”.

UE a încheiat un Acord privind achizițiile publice (AAP) cu 19 state terțe, printre care SUA, Canada, Australia, Japonia, Israel și Moldova, dar China nu este parte semnatară. Ca atare, companiile din China pot fi excluse de la licitațiile publice din UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *