Conducerea OCPI Sălaj, întâlnire de lucru cu specialiștii în domeniul cadastrului
Reprezentanții OCPI Sălaj s-au întâlnit în data de 03.02.2025, în Sala Porolissum din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu persoanele fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și carografiei. La întâlnirea de lucru au fost dezbătute următoarele teme:
1. evaluarea stadiului lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale în sistemul integrat de cadastru și carte funciară din cadrul celei de-a noua și celei de-a zecea etape de finanțare desfășurate prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), gradul de realizare a acestora și problemele întâmpinate de persoanele fizice și juridice autorizate care au încheiat și desfășoară contracte de prestări servicii a lucrărilor de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale pentru sectoare cadastrale. Prioritizarea sectoarelor cadastrale incluse pe culoarele de infrastructură rutieră din județul Sălaj;
2. aspecte privind înregistrarea sporadică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară;
3. desemnarea reprezentanților persoanelor fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și carografiei din județul Sălaj, care să participe la conferința națională de constituire a Colegiului Geodezilor din Romania în conformitate cu Legea nr. 267 /2024 privind organizarea, exercitarea profesiei de geodez, precum şi înfiinţarea Colegiului Geodezilor din România.
PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.
Mai multe informații privind PNCCF pot fi obținute pe site-ul ANCPI la adresa: http://www.ancpi.ro/pnccf/.
Sergiu PANIE
Director OCPI Sălaj

