Conducerea Prefecturii Sălaj, vizită pe șantierul Centurii Ocolitoare Zalău
Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma şi suprefectul Florin Florian au vizitat, miercuri, şantierul tronsonului II al variantei de ocolire a municipiului Zalău, proiect realizat de asocierea Synohidro Corporation Limited din China şi Good Prod SRL, din România.
Potrivit datelor prezentate de constructor, realizările proiectului până în prezent sunt: terasamente 60%, suprastructură drum 9%, podețe casetate hidraulice 18%, podețe 64%, lucrări de consolidare 10%, poduri, viaducte 13% şi lucrări poligon Aghireş 92%. Stadiul fizic actual al proiectului este de 27%.
“Este un proiect dificil, cu multe provocări, motiv pentru care i-am cerut constructorului o mobilizare exemplară pentru finalizarea lucrărilor în cele mai bune condiţii. L-am asigurat totodată de sprijinul autorităţilor, în cazul în care acesta va fi solicitat”, a transmis prefectul Dari Toma.
Traseul variantei ocolitorare Zalău are o lungime de 5,535 kilometri şi este unui sinuos, cu cinci viaducte, două poduri şi 15 podeţe. Drumul va avea o lăţime de 10 metri, cu şapte metri partea de carosabil şi trei benzi de circulaţie în zonele cu pantă accentuată. Termenul de finalizare este anul 2023.