Consilierii liberali sunt pentru un Zalău „verde”

Consilierii locali PNL ai Primăriei Zalău au intervenit astăzi în ședința de Consiliu Local cu mai multe precizări la proiectele aflate pe ordinea de zi.
❗Una dintre cele mai stringente probleme dezbătute a fost cu privire la spațiile verzi din centrul orașului, după ce primăria a dat startul lucrărilor de reamenajare și a dispus tăierea unor copaci vechi de zeci de ani. Acest lucru a stârnit nenumărate nemulțumiri în rândul populației.
Consilierul local și președintele oganizației PNL Zalău, Mihai Crișan, a fost cel care a venit cu unele propuneri și soluții în vederea refacerii acestor zone verzi din centru.
“Trebuie avut în vedere că, într-adevăr, în marile orașe din țară și chiar din străinătate, în piețele și locațiile unde sunt monumente istorice nu există copaci de talie mare, tocmai pentru ca aceste obiective să fie puse în valoare. Pe de altă parte, consider că în Piața Unirii și în zona Clădirii Transilvania ar trebui să fie inclusă în proiect plantarea mai multor copaci de talie medie ori chiar și înaltă acolo unde se poate astfel încât, în următorii ani, aceștia să ofere confort și umbră cetățenilor, dar și să arate bine din punct de vedere peisagistic”, a declarat Crișan.
Referitor la amenajarea platoului de marmură, consilierul Crișan a solicitat ca materialele folosite să fie unele de calitate, cum ar fi piatra naturală și nu simple dale de beton. De asemenea, a precizat ca toate cablurile subterane și tot ceea ce înseamnă utilități să fie realizate din timp, astfel încât în zonă să poată fi organizate evenimente, cum ar fi târgurile de Crăciun în condiții optime.
Tot la capitolul reamenajare zonă centrală a intervenit și consilierul local PNL Florin Morar, de altfel și directorul Colegiului Național “Silvania” Zalău. Acesta a solicitat conducerii primăriei să finalizeze lucrările de modernizare în curtea colegiului până la începerea noului an școlar, astfel încât cei peste 1.000 de elevi care studiază acolo să poată intra la cursuri prin singurul punct de acces controlat al unității, așa cum prevede și legislația în domeniu.
↗️ La proiectul privind rectificarea bugetară, consilierii liberali au atras atenția asupra fondurilor supuse spre alocare pentru documentaţia de cercetare arheologică – Contruire capelă – sală de ceremonii funerare în incinta Bisericii Ortodoxe din Ortelec. Membrii echipei liberale susțin că suma de 124.500 de lei pentru aceste lucrări este mult prea mare și că ar trebui să existe o mai bună gestionare a banilor publici. Un exemplu ar fi alocarea acestor sume spre unele unități de învățământ din oraș care, deși au solicitat fonduri pentru unele lucrări de reparații sau investiții, nu au primit răspuns favorabil din partea primăriei.
↗️ Un alt subiect atins de consilierii PNL a fost cu privire la gratuitatea locurilor de parcare pentru proprietarii de mașini electrice achiziționate prin firme de leasing din alte orașe. Mai precis, dacă proprietarii autovehiculelor electrice au domiciliul în Zalău, aceștia să poată beneficia de gratuitate.
↗️ La proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, liberalii din Consiliul Local Zalău au solicitat primăriei să revină cu informări pentru populație asupra termenului de 30 septembrie până la care proprietarii terenurilor încadrate după noile reguli pot depune cereri pentru reintroducerea sau redarea în circuitul agricol a unei părți din suprafața terenurilor, diminuându-se astfel impozitul aferent.
↗️ În plus, aceștia au punctat încă o dată ca municipalitatea să aibă în plan construirea unei toalete publice în centrul orașului, una funcțională și în condiții optime.

One thought on “Consilierii liberali sunt pentru un Zalău „verde”

  1. Bine ca stam in oras cu fosa in curte si se face canalizare in ortelec si brebi! Se zice ca unde nu-i cap vai de picioare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *