Consiliul Politic Național PSD a validat candidații social-democrați din Sălaj la alegerile locale
Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat a validat astăzi candidații pentru #Consiliul_Județean_Sălaj și #Primăria_Municipiului_Zalău, alături de candidați pe funcții similare – consilii județene și primării ale municipiilor reședință de județ – din 95 la sută dintre județe.
Florin Florian și Ionel Ciunt sunt, oficial, candidații cu care #PSD_Sălaj intră în competiția electorală aferentă alegerilor locale din 9 iunie și cu care câștigă funcția de #Președinte al Consiliului Județean Sălaj și păstrează funcția de #Primar al Municipiului Zalău.
”Continui transformarea orașului nostru într-un oraș cu adevărat european, fapt dovedit prin proiectele finalizate, în implementare sau cele pe care le vom realiza, acoperind toate domeniile cu impact direct asupra vieții locuitorilor.
În 2016, când am primit încrederea a mii de zălăuani, am promis creșterea calității vieții în comunitatea noastră. Transformarea Zalăului s-a întâmplat și continuă, pentru că noi punem oamenii pe primul loc. Am convingerea că și Florin Florian, la fel ca ceilalți colegi primari în funcție sau candidați pe care-i propunem pentru comunitățle locale, știu și pot să administreze eficient resursele, dar mai ales să dezvolte comunitățile. Suntem #o_echipă unită, puternică și determinată!”, a declarat Ionel Ciunt, președintele PSD Sălaj.
PSD Sălaj va deține în continuare funcția de Primar al #Orașului_Jibou prin secretarul general al organizației, inginerul Dan Ghiurco, iar pentru funcția de Primar al Orașului Șimleu Silvaniei, candidat este desemnat economistul Romeo Sabou.
Toți colegii primari în funcție se înscriu în competiția electorală pentru continuarea mandatelor, iar lista finală a candidaților PSD pentru funcțiile de primar va fi comunicată săptămâna viitoare.
Va detine drogati si pupincuristi ca nu s-a saturat
Orasul trebuie distrus cum stie numai el are experienta,Jiu,Miniera,Cariera