Curs de formare pentru cadrele didactice din județ în prevenirea consumului de droguri
15 cadre didactice și consilieri școlari din învățământul primar din Zalău, Șimleu–Silvaniei, Jibou, Mirșid, Bălan și Gâlgău au participat la un curs de formare pentru îmbunătăţirea competenţelor și dobândirea de cunoștințe teoretice, în vederea implementarea proiectului ,,ABC -UL EMOȚIILOR”, în 6 unități de învățământ din județ.
Marți, 31 ianuarie a.c., Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj, a organizat o nouă de sesiune de formare adresată cadrelor didactice.
Astfel, în cadrul acestei activități formative, personalul didactic a deprins cunoștințele generale despre importanța prevenirii, de la vârste cât mai mici, despre programele de dezvoltare emoţională, despre competențele de a dezvolta abilităţile emoţionale în rândul copiilor (autocunoaştere, stăpânirea de sine, conştiinţa socială, abilitatea de a lua decizii responsabile, gestionarea relaţiilor interpersonale) și despre strategiile care îi ajută pe copii cum să se ferească de comportamentele periculoase.
„ABC-ul emoţiilor” se adresează elevilor din clasele I şi a II-a şi presupune formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor neplăcute, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.