Daniel Buda va participa la o discuție cu Frans Timmermans privind sistemul agroalimentar durabil și utilizarea resurselor
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din Parlamentul European, eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), va participa săptămâna aceasta la o serie de dezbateri privind securitatea și dezvoltarea unui sector agricol sustenabil și echitabil, potrivit unui mesaj pe Facebook.
Acesta redă câteva dintre subiectele care se află pe ordinea zi:
Schimb de opinii cu vicepreședintele Timmermans privind sistemul agroalimentar durabil și utilizarea resurselor
Schimb de opinii cu Comisia. Prezentarea proiectului-pilot: Dezvoltarea unui instrumentar al fermierilor pentru practici de gestionarea integrată a dăunătorilor din toată Uniunea
Audiere publică comună AGRI-ENVI cu tema „Rețelele IPMWORKS”
Refacerea naturii
Schimb de opinii cu reprezentanții Comisiei privind Ucraina: coridoare de solidaritate, dificultăți actuale și viitoare
Utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor și modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115
Reînnoire generațională în fermele UE ale viitorului
În acest sens, își invită urmăritorii și persoanele interesate să urmărească dezbaterile și să participe cu feedback la acestea.