Daniel Buda va participa la o discuție cu Frans Timmermans privind sistemul agroalimentar durabil și utilizarea resurselor

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din Parlamentul European, eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), va participa săptămâna aceasta la o serie de dezbateri privind securitatea și dezvoltarea unui sector agricol sustenabil și echitabil, potrivit unui mesaj pe Facebook.

Acesta redă câteva dintre subiectele care se află pe ordinea zi:

Schimb de opinii cu vicepreședintele Timmermans privind sistemul agroalimentar durabil și utilizarea resurselor

Schimb de opinii cu Comisia. Prezentarea proiectului-pilot: Dezvoltarea unui instrumentar al fermierilor pentru practici de gestionarea integrată a  dăunătorilor din toată Uniunea

Audiere publică comună AGRI-ENVI cu tema „Rețelele IPMWORKS”

Refacerea naturii

Schimb de opinii cu reprezentanții Comisiei privind Ucraina: coridoare de solidaritate, dificultăți actuale și viitoare

Utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor și modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115

Reînnoire generațională în fermele UE ale viitorului

În acest sens, își invită urmăritorii și persoanele interesate să urmărească dezbaterile și să participe cu feedback la acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *