Decizii importante la Dinamo înaintea ”finalei” cu U Cluj. Vezi ce bani s-au pus în joc pentru victorie

M

Duelul final pentru Liga 1 dintre Dinamo București și U Cluj are loc azi, de la ora 21.00 în direct la DigiSport 1, pe stadionul Dinamo, meci care se va juca cu porțile închise, fiind vândute toate biletele. U Cluj are un avantaj după ce în manșa tur a câștigat cu scorul de 2-0.

Pentru duelul cu trupa lui Erik Lincar, lotul ”câinilor” a suferit câteva modificări în raport cu partida de sâmbăta trecută.

Dusan Uhrin jr (54 de ani) a primit o veste bună înaintea ”finalei” de azi cu U Cluj. Jonathan Rodriguez (31 de ani) a fost refăcut complet și a fost introdus în lot pentru meciul de diseară. Argentinianul a fost accidentat, a avut o contuzie la mușchii peronieri, dar și la gleznă, dar acum se simte bine, astfel că a fost luat în calcule de către antrenorul ceh.

Cel mai probabil, Rodriguez va începe meciul pe banca de rezerve și va intra pe parcurs în funcție de evoluția scorului. În schimb, Răzvan Grădinaru (26 de ani), care a revenit după eliminarea din meciul cu Botoșani, va fi pe teren din primul minut, în flancul drept al apărării dinamoviste.

Cele două reveniri importante l-au făcut pe Uhrin să scoată din lot doi jucători pe care a contat la turul cu U Cluj: Antoni Ivanov (26 de ani) și Răzvan Patriche (36 de ani).

Din lot va face parte și atacantul sălăjean Vlad Morar.  

Ce bani ”s-au pus pe masă” în vestiarele lui Dinamo și U Cluj. Miza? Liga 1

Oficialii ambelor formații simt că dincolo de ambiția jucătorilor, un astfel de meci trebuie să aibă și o primă specială. Fotbaliștii lui Dusan Uhrin jr au promisă o primă în valoare de 100.000 de euro pentru salvarea de la retrogradare.

De partea cealaltă, ”șepcile roșii” vor juca pe 150.000 de euro, susțin sursele digisport.ro. În plus, fiecare fotbalist de-al clujenilor are stipulată în contract și o clauză legată de promovare și un cuantum care diferă de la jucător la jucător.

Așadar, bonusurile clujenilor sunt mai mari decât cele ale dinamoviștilor, așa că rămâne de văzut și ce va fi pe teren.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *