Dinu Iancu-Sălăjanu și Virgil Țurcaș sunt cei doi prim-vicepreședinți ai PNL Sălaj. Vezi lista completă cu noua conducere
În cadrul Comitetului de Coordonare Județean (CCJ) al PNL Sălaj, eveniment care a avut loc sâmbătă, 17 iulie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, Lucian Bode a câștigat un nou mandat de președinte al organizației județene, ministrul Afacerilor Interne urmând a fi „secondat” de Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean, în calitate de primvicepreședinte pe domeniul Politici publice, și subprefectul Virgil Țurcaș, primvicepreședinte Strategii politice și Comunicare.
Astfel că azi PNL Sălaj este condus de Lucian Bode (ex președinte PD-L), Dinu Iancu-Sălăjanu (ex președinte PIN) și Virgil Țurcaș (ex președinte PNȚCD).
În cadrul aceleiași ședințe au fost aleși și opt vicepreședinți – Radu Căpîlnașiu – Departamentul pentru Strategii și Relații Politice, Paul Maghiu, administratorul public al județului – Departamentul Imagine, Comunicare, Relații mass-media și Purtător de cuvânt, Nicolae Ardelean, consilier județean – Departamentul pentru Politici Economice, Mediu de Afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene, Eugen Pop – Departamentul pentru Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, Organizații Neguvernamentale și Grupuri de Cetățeni, Bogdan Ilea, secretar de stat în Ministerul Justiției – Departamentul pentru Politici privind Administrația Publică, Justiție, Siguranță Națională, Ordine Publică și Siguranța Cetățeanului, Ioan Iepure, consilier județean – Departamentul pentru Politici în Agricultură, Sivicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală, Vasile Bulgărean, inspector șef școlar – Departamentul pentru Politici în Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport, Alexandru Dimitriu, consilier județean – Departamentul pentru Politici în Sănătate, precum și 15 membri – Alin Băbănaș (primarul comunei Surduc), Gheorghe Bancea (director Casa Corpului Didactic), Claudiu Bîrsan (vicepreședintele Consiliului Județean), Nelu Blidar (viceprimarul orașului Cehu Silvaniei), Dănuț Crișan, Mihai Crișan (președinte PNL Zalău și consilier municipal), Angelica Lazăr (primarul comunei Dragu), Cristian Lazăr (primarul orașului Șimleu Silvaniei), Vasile Lazăr (primarul comunei Măeriște), Angela Lipo (consilier local Șimleu Silvaniei), Adrian Margin (consilier județean), Călin Morar(primarul comunei Crișeni), Gabriel Mureșan (primarul comunei Zimbor), Mircea Pop (primarul comunei Cuzăplac) și Cristian Ungur (primarul comunei Gâlgău).
De asemenea, președinte al Comisiei Județene de Revizie și Cenzori a fost desemnat Flaviu Ciortea, Dorin Urs va conduce Comisia de Onoare și Arbitraj, iar Cristian Pop va fi trezorier pentru următorii patru ani.
Din câte se vede, toți penelistii salajeni au funcții