DINU IANCU-SĂLĂJANU: „VREM SĂ CREȘTEM ATRACTIVITATEA ȘI VIZIBILITATEA SĂLAJULUI CA DESTINAȚIE TURISTICĂ”

🌱 Noua conducere a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Țara Silvaniei” a organizat joi, 18 noiembrie, o întâlnire cu reprezentanți ai primăriilor și ai centrelor de informare și promovare turistică din Sălaj, pentru a discuta viitoarele posibilități de promovare și valorificare a patrimoniului istoric, cultural și turistic din județ.

ℹ Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, s-a arătat optimist în privința colaborărilor viitoare dintre Asociație și primăriile din județ: 📌”Îmi pun toată încrederea în noua conducere a ADI «Țara Silvaniei» și sunt convins că, prin implicarea tuturor – Consiliului Județean, primării, instituții de cultură – vom găsi cele mai bune soluții pentru a așeza Sălajul pe harta turismului românesc. În același timp, am speranța că, în viitorul apropiat, și alte primării vor adera la această asociație, pentru că doar împreună putem fi o forță și astfel, vom reuși să derulăm proiecte de impact care să crească atractivitatea și vizibilitatea Sălajului ca destinație turistică”.

🗣 În cadrul întâlnirii, au mai fost abordate teme precum construirea unui brand al județului, aplicația „Sălaj: Țara Silvaniei”, calendarul evenimentelor propuse pentru anul 2022 în fiecare unitate administrativ-teritorială, oportunitățile de promovare turistică și culturală, accesarea de proiecte de finanțare și digitalizarea sistemului turistic.

🏞 Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Silvaniei este un ONG fondat de către Consiliul Județean Sălaj și acționează ca o platformă de cooperare și promovare, în vederea valorificării resurselor teritoriale și o atractivitate teritorială mai puternică, prin realizarea în comun de către membrii asociați a unor programe de dezvoltare de interes zonal ori regional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *