Doi bărbați din Zalău reținuți de Poliție pentru furt calificat

La data de 14 septembrie a.c., în urma activităților investigative desfășurate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au identificat și reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 37 și 48 de ani, ambii din municipiul Zalău, cercetați într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În dimineața zilei de 14 septembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului de 37 de ani, din municipiul Zalău, ocazie cu care acesta a fost depistat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 48 de ani, a fost identificat în cadrul activităților investigative desfășurate, fiind de asemenea, condus la sediul poliției pentru continuarea activităților investigative.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 25 august – 4 septembrie a.c., cei doi bărbați ar fi pătruns, prin efracție, prin forțarea unui geam, într-o clădire din municipiul Zalău, aparținând unei societăți, de unde ar fi sustras patru baterii (acumulatori industriali).

Cei doi bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, aceștia să fie prezentați magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate în vederea probării întregii activități infracționale, tragerii acestora la răspundere penală și recuperării prejudiciului.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj, precum și a speciliștilor Criminaliști din cadrul I.P.J. Sălaj.


_Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție._

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *