Doi tineri au încălcat dispozițiile judecătorului și au ajuns în spatele gratiilor

Vineri, 11 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de arestare preventivă emise pe numele a doi bărbați, de 27 și 35 de ani.

În fapt, la data de 11 noiembrie a.c., instanța de judecată le-a înlocuit celor doi bărbați, din Zalău și Sânmihaiu Almașului, măsurile preventive deoarece și-ar fi încălcat, cu rea-credință, obligațiile stabilite de organul judiciar de a nu comunica unul cu celălalt, direct sau indirect, pe nicio cale.

Polițiștii au sesizat instanța cu privire la faptul că, la data de 19 octombrie a.c., cei doi bărbați au fost depistați împreună la locuința din Zalău, unde bărbatul de 35 de ani, executa masura preventivă a arestului la domiciliu.

Ambii bărbați sunt cercetați pentru efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *