Doi tineri din Someș-Odorhei, reținuți de polițiștii din Jibou pentru tâlhărie calificată

Joi, 21 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Jibou au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj față de doi bărbați de 27 și 25 de ani, ambii din comuna Someș-Odorhei, județul Sălaj, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii sălăjeni îi bănuiesc pe aceștia că, în la data de 20 martie a.c., în jurul orei 22.00, ar fi pătruns, prin efracție, în curtea unui imobil din comuna Someș-Odorhei, iar apoi, în locuință de unde ar fi sustras un telefon mobil, în valoare de 1.000 de lei, o motocoasă, un aparat de sudură și o mașină de găurit, pe acestea din urmă abandonându-le în grădina locuinței.

Totodată, bărbații sunt bănuiți că, pentru a-și asigura scăparea, l-ar fi agresat pe proprietarul locuinței, un bărbat de 55 de ani, care i-ar fi surprins în timpul comiterii faptei.

În urma agresiunii, victima a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 25 și 30 de zile de îngrijiri medicale.

Astăzi, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Jibou îi vor prezenta pe cei doi bărbați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Jibou continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *