Doi tineri din Surduc s-au ales cu dosare penale

Doi tineri cercetați penal, unul pentru conducerea unui autoturism fără permis și altul pentru încredințarea autoturismului unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Marți, 14 martie a.c., la ora 14.30, pe drumul comunal din localitatea sălăjeană Surduc, polițiștii Postului de Poliției Surduc au depistat în trafic un localnic de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi încredințat autoturismul celui de 17 ani, pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Polițiștii sălăjeni le-au întocmit celor doi tineri câte un dosar penal, unuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și celuilalt pentru încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *