Doliu în învățământul sălăjean. Profesoara SZEKERES ENIKŐ din Cehu Silvaniei s-a stins din viață

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj regretă trecerea în neființă a unei profesoare dedicate științelor exacte (fizicii și chimiei), a unei directoare devotate şcolii sălăjene şi totodată Şcolii Gimnaziale „Gyulaffy Lászlo” Cehu Silvaniei: doamna SZEKERES ENIKŐ.
A călăuzit, ani la rând, paşii atâtor generaţii, prin viaţă, ca un adevărat părinte spiritual. Vocea ei blândă i-a însoţit şi sprijinit, precum o călăuză luminoasă, în marea de întuneric, pe atâţia copii care au păşit, sfios, în această şcoală cu al cărei destin s-a contopit, firesc, şi fără de care nu şi-ar fi putut concepe propria existenţă. A ţinut la solidaritatea şi fraternitatea unui grup mic de profesori, dar cu inimă mare, care au slujit şcoala şi au făcut şcoală, urmându-i exemplul.
A avut un cult al onoarei, al loialităţii, al respectului profund faţă de semenii săi, indiferent cine sau ce ar fi fost aceştia, conştientă fiind de adevărul versurilor lui Sofocle: „În lume-s multe mari minuni/ Mai mari minuni ca Omul nu-s”.
Ne-a fermecat pe toţi cei care am cunoscut-o, prin generozitatea ei dezinteresată, prin căldura privirii sale, prin atitudinea senină ce degaja încredere şi optimism celor din jurul său.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-i dea liniștea binecuvântată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *