Sâmbătă, 2 mai 2026, Preasfințitul Părinte Benedict i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei Porți, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, cu prilejul sfințirii troiței ridicate pe dealul numit Golgota.

De la ora 9:30, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de cântăreții parohiei.

După citirea pericopei evanghelice rânduite, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură adresat celor prezenți, în care a arătat că porunca iubirii pe care Hristos o lasă ucenicilor Săi este cea mai înaltă exigență a vieții creștine, una pe care omul nu o poate împlini din propriile resurse, ci numai având în lăuntrul său lucrarea lui Dumnezeu, care îl deprinde să iubească așa cum El Însuși a iubit.

La eveniment au participat primarul Comunei Marca, Cosmin Bădăcean și președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Pornind de la cuvintele Mântuitorului, ierarhul a subliniat că porunca iubirii este formulată fără nicio nuanțare și fără excepție, fiind dată ca o cerință categorică, nu ca o invitație lăsată la latitudinea omului: „Avem un Dumnezeu foarte exigent, din cale-afară de exigent. Pentru că, dacă ne-ar fi spus să fiți oameni cum se cade, să fiți oameni buni, să fiți oameni răbdători — și putem adăuga și alte îndemnuri — parcă ar fi fost mai accesibil. Dar să ne spună de-a dreptul și fără să facă o nuanțare «să vă iubiți unii pe alții», ni se pare foarte greu. Fără să zică să iubiți pe cei buni, să iubiți pe cei care vă fac bine, să iubiți pe cei care vă convin, să iubiți pe cei ai casei voastre. Doar atâta zice: «Să vă iubiți unii pe alții» și adaugă: «Vă poruncesc.» Deci nu este o alegere din partea noastră, ci este o poruncă pe care o primim din partea Domnului. Iar El nu doar ne dă porunci, ci ne arată cum să facem lucrul acesta și se exprimă că nu există dragoste mai mare în această lume decât ca cineva să-și dea viața pentru celălalt — și nu doar pentru cei care merită, ci pentru cei care nu merită.”

Tocmai pentru că este atât de înaltă, această poruncă scoate la lumină neputința firii omenești, care nu poate iubi cu adevărat nici măcar pe cei mai apropiați, atunci când se sprijină doar pe sine, a mărturisit Preasfinția Sa: „Vreau să fim sinceri cu noi înșine: e tare greu să iubești. E tare greu să iubești, în primul rând, pe cel care te iubește. Și acest lucru îl înțelegem în familie: soț, soție, părinți-copii, copii-părinți. În teorie, acolo ar trebui să se regăsească dragostea cel mai la îndemână, pentru că e firesc, nu? Și, cu toate acestea, realitatea vieții de zi cu zi ne arată că, deși e normal, e greu și că trebuie să faci, cum zicem noi, multă nevoință și chiar să te silești uneori să-ți iubești soțul care nu este tocmai moral, să-ți iubești soția care poate nu este așa cum ți-ai dorit tu, să-ți iubești copiii care nu te ascultă, și apoi copiii să-și iubească uneori părinții care nu se îngrijesc de ei. Ca să nu mai zic mai departe cât de greu este să-l iubești pe cel care îți face rău. Și nu doar că este greu, eu zic că este imposibil dacă îți pui încrederea doar în propriile tale resurse.”

Această conștientizare a neputinței nu duce la deznădejde, a explicat Preasfințitul Părinte Benedict, ci la pocăință și la rugăciunea prin care creștinul Îl cheamă pe Hristos să iubească El Însuși în inima lui: „Momentul acesta, stând în fața crucii, înțelegând ce ne cere Domnul, ne aduce și foarte multă pocăință. În sensul în care îi spunem: «Doamne, înțelegem care sunt exigențele Tale, dar înțelegem mai ales neputința noastră. Iubește Tu așa cum Tu ne-ai iubit pe noi, în noi, ca să-i putem iubi pe ceilalți. Iubește Tu deodată cu mine pe cei din jurul meu. Iubește Tu deodată cu mine pe soțul, pe soția, pe copiii mei, pe cei care îmi fac rău. Iubește-i Tu, Doamne, deodată cu mine, pentru că altminteri eu nu pot să împlinesc porunca aceasta sub nicio formă. Este peste puterile mele.»”

Cel care alege să trăiască astfel intră, însă, într-o tensiune cu mentalitatea lumii, iar Domnul Însuși îi pregătește pe ucenici pentru această încercare, asigurându-i că nu sunt singuri pe un drum necunoscut, ci pășesc pe urmele Lui, a arătat ierarhul: „Aici se arată un fel de dușmănie între cei care vor să-I urmeze lui Hristos și mentalitatea lumii în general. Și Domnul nu doar că o acceptă, o dezvăluie, o arată și zice: «Dacă voi vreți să-Mi urmați Mie, deși trăiți în lume, nu gândiți ca lumea, și pentru aceasta lumea o să vă urască, o să vă bage de vină, s-ar putea să vă izoleze. Dar nu vă întristați, porunca dragostei să rămână în continuare. Iar dacă vi se întâmplă vouă asta, mai întâi Mie mi s-a întâmplat.» Adică Domnul Însuși a primit același tratament din partea oamenilor. Și noi, cei care vrem să-I urmăm Domnului, nu facem altceva decât să călcăm pe urmele Sale. El este cel care a făcut prima dată drumul acesta și ne aduce aminte ca nu cumva să ne descumpănim atunci când avem de traversat situații de genul acesta, ci să rămânem consecvenți Evangheliei, pentru că El ne promite nu doar viața pe pământ, ci viața veșnică.”

În încheierea cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a adăugat că, pentru ca acest drum să poată fi parcurs până la capăt, creștinul nu este lăsat să se sprijine pe puterile sale, ci primește în inima sa pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, care îi dă certitudinea lăuntrică a faptului că merge pe calea cea bună: „În partea finală a Evangheliei ni se dă un cuvânt de încurajare, vorbindu-se despre Mângâietorul, despre Duhul Sfânt, care va veni, ne va da putere să mărturisim. Duhul Sfânt este și Mângâietorul, cel care ne încurajează pornind pe un drum, alegându-L pe Domnul, aducându-ne în inimă o bucurie pe care nu ți-o aduce nicio altă resursă din viața obișnuită, decât prezența Sa. O certitudine lăuntrică, care te face să mergi înainte în ciuda impedimentelor, în ciuda răutăților, în ciuda multor blocaje pe care cineva le-ar putea simți în viața aceasta din faptul că Îl alege pe Domnul. Și nimeni nu te poate înțelege, pentru că această certitudine lăuntrică, care se vede ca bucurie, este garanția că Duhul Sfânt este acolo, înlăuntrul nostru, și că ceea ce facem este calea cea bună.”

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Bîrtaș Călin Augustin.

La final, preotul paroh Petre Călin a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea oferită comunității și a adresat un cuvânt de recunoștință familiilor implicate în ridicarea troiței de pe Dealul Golgota, care va străjui de acum comunitatea din localitatea Porți.

În semn de recunoștință pentru implicarea lor, Preasfințitul Părinte Benedict a oferit celor 6 familii diplome de apreciere.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a binecuvântat lumânărarul din curtea bisericii, iar apoi, împreună cu clerul și credincioșii, a urcat pe Dealul Golgota, unde a sfințit troița ridicată de familiile Crăciun și Lazăr în memoria părinților lor, dar și ca semn de ocrotire pentru locuitorii din Porți și pentru întreaga comunitate a comunei Marca, de care aparține administrativ localitatea.