Episcopul Sălajului dă bani cu împrumut, cu GARANȚIE IMOBILIARĂ, cum făceau odată cămătarii

O bătrânică din Zalău a primit vestea că va rămâne fără o parte din pensie, iar dacă nu își achită datoria față de Episcopul Petroniu, pe numele său din buletin Petru Florea, va rămâne și fără apartamentul unde își trăiește bătrânețea.

Episcopul Petroniu, prin biroul de executor judecătoresc a transmis bătrânei pensionare faptul că o execută silit și va rămâne fără 1/3 din pensie lunar. Totodată, în aceeași informare se anunță faptul că, dacă pensionare nu achită datoria de 60.000 de euro, riscă să rămână fără apartament.

Dezvăluirile sunt făcute de avocatul Bogdan Ilea, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care a transmis și citația de executare silită spre publicare.

Avocat Bogdan Ilea: „Se pare că spiritul antreprenorial al Episcopului Sălajului nu este egalat de nimic în afară de tupeul cu care acționează chiar dacă au fost dezvăluite public afacerile, extravaganta, luxul, călătoriile și imensa avere imobiliară pe care o deține. Acesta nu se oprește cu toate că am evitat să vorbim despre împrumuturile pe care acesta le-a acordat. Iată că apărut și dovada și nu de la noi, de la chiar Episcopul Sălajului calea care a trecut din răzbunare la executarea silită a unei persoane căruia i-ar fi împrumutat suma de 60.000 €euro în anul 2013.  Este vorba de Pop Aurelia mama preotului Pop Ionuț, care a primit somație de la executorul judecătoresc la solicitarea episcopului Floarea Petru și căreia i-a fost instituita poprire până și pe pensie. Cu toate că acest dosar este în atenția procurorilor și am cerut insistent că acest dosar să fie mutat la Cluj, tupeul de care dă dovadă episcopul Sălajului este nelimitat și debordant. Cum să dai bani împrumut? Cum sa executi silit o femeie bătrână? Cum să pui poprire pe pensia când toate aceste afaceri sunt anchetate de către procuror?”.

Surse noastre susțin că bătrânica și-ar fi achitat datoriile către Episcopul Petroniu, dar acesta din urmă nu vrea să recunoscă, deși sunt documente și martori în acest sens.


Cumă făcea Petroniu 1 miliard de lei vechi lunar din angajările fictive

Acuzații grave sunt aduse Episcopiei Sălajului, după ce procurorii au intrat în posesia unor dezvăluiri despre activitatea episcopului Petroniu.  Mai multe persoane ar beneficia de salarii, plătite din bani de la Consiliul Județean Sălaj și de la Culte, fără a fi angajate, în realitate.

Avocatul mai spune că sunt posturi atât clericale cât și neclericale fictive, și la Episcopie și la cele trei Protopopiate din Episcopia Sălajului. Preoți pensionați ar fi fost reangajați, iar salariul ar rămâne la episcop.

Cel puțin, asta susține avocatul Bogdan Ilea. Banii sunt folosiți de episcopul Petroniu pentru bunăstarea proprie, adică mai pe înțelesul tuturor, ierarhul își cumpără vile, apartamente, terenuri, mașini de lux și călătorește în destinații exotice.

“În calitate de avocat al preotului Ionuț Pop, am reușit să documentez un număr de 33 angajați neclericali ai Episcopiei Sălajului, pentru care lunar Consiliul Județean Sălaj a suportat suma de 3.300 RON/angajat, rezultând un total de 108.900 lei lunar, bani care au intrat în contul Episcopiei Sălajului.

Aceștia sunt bani publici! Ulterior, acești angajați au fost repartizați către cele trei protopopiate: respectiv protopopiatul Zalău, protopopiatul Șimleu și protopopiatul Jibou.

Dacă organele judiciare doresc în mod real să lămurească cu adevărat neregulile de la Episcopia Sălajului, le invit să audieze toate persoanele care au avut calitatea de angajat neclerical al Episcopiei Sălajului, pentru a vedea dacă într-adevăr au prestat activitatea pentru care au fost plătiți și dacă au încasat efectiv sume cu titlu de salariu.

Au fost angajați muzeografi, bibliotecari, supraveghetor muzeu, în contextul în care nu există muzeu al episcopiei.

A fost, de asemenea, angajat un număr de patru paznici, gestionar, magazioner, îngrijitori, casieri arhivari, doi conducători auto si, dacă este să ne imaginăm ce presupune activitatea acestora, putem constata sau considera că la Episcopia Sălajului era o forfotă foarte mare cu acești 33 de angajați deodată la serviciu, în fiecare zi.

Menționăm că deținem probe pentru cele afirmate”,a declarat avocatul Bogdan Ilea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *