Episcopul Sălajului, Petroniu, a sfințit capela mortuară din comuna din Bănișor

În duminica a cincea din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bănișor, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, de nespusă bucurie pentru locuitorii acestei localități, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele paroh Augustin-Daniel Câmpean, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru distincție și i-a dăruit o icoană și un stilou personalizat.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit capela mortuară ridicată de comunitatea din Bănișor.

Bănișorul este atestat documentar din anul 1213, însă, cu toate acestea, pe teritoriul satului există urme de locuire încă din epoca bronzului (3500-1150 î.Hr). În primele documente în care a fost menţionată localitatea Bănişor, aceasta se confunda cu satul vecin, Ban. Abia în anul 1481, Bănișorul este denumit distinct: Banul de Jos. Această denumire, precum şi cea care a urmat mai apoi, adică cea de Bănişor, ne îndreptăţeşte să credem că mai întâi a fost Banul, iar Bănişorul s-a desprins din el. Documentul în care a fost consemnat pentru prima dată acest fapt este „Registrul de la Oradea” al Capitlului Episcopiei Catolice din Oradea, în care se află menţionate procesele pe care acesta le-a judecat între anii 1208-1235. Printre aceste procese este menţionat, în anul 1213, şi cel între Golsa şi Sedun, locuitori ai satului Ban. Câţiva ani mai târziu, în anul 1341, Bănişorul apare în documente ca fiind ,,possessio olachalis” (posesiune de români).

În ceea ce privește viața spirituală din această localitate, amintit faptul că, înaintea actualei biserici, în Bănișor au existat încă două lăcașuri de cult de lemn, foarte vechi, despre care avem două însemnări. Prima aparţine istoricului maghiar Petri Mor şi este cuprinsă în capitolul despre Bănişor din „Monografia judeţului Sălaj”, volumul 3, apărută la Budapesta, în anul 1902. „În Bănişor, populaţia de religie greco-catolică are o biserică de lemn ce datează de la mijlocul secolului al XVI-lea. Biserica are o lungime de 11m şi o lăţime de 4,5 m. Altarul ocupă trei laturi dintr-un octogon. Turnul e scund şi are o secţiune pătrată cu părţile laterale deschise. Pereţii interiori sunt pictaţi cu scene din Noul Testament şi cu figuri de sfinţi şi patriarhi. Biserica este un loc anual de pelerinaj şi a inspirat, probabil şi arhitectura celorlalte biserici din zona Silvaniei. Evidenţa matricolă a bisericii datează din 1824. De biserică ţine o şcoală, cu o singură clasă, construită în 1883”.

A doua însemnare aparţine lui Dionisie Stoica şi lui Ioan Lazăr şi este cuprinsă în capitolul dedicat Bănişorului din ,,Schiţa monografică a Sălajului”, apărută la Şimleu Silvaniei, în anul 1908. „Despre biserica veche, dărâmată la 1896, poporul povesteşte că a fost una din cele mai vechi biserici din Sălaj şi că pe timpul când s-a edificat erau numai şapte familii în sat. Nava bisericii era de 3 orgi lăţime şi lungime, iar altarul era aşa de mic, încât preotul numai cu greu îl putea înconjura. În această biserică s-a adăpostit mai întreg poporul din comună pe timpul năvălirilor tătarilor sub Bela IV”. Este vorba, cu siguranţă, de două lăcașuri de cult diferite. Cel mai vechi este cel descris de Dionisie Stoica şi Ioan Lazăr, existent la data marii năvăliri tătare, din timpul regelui ungur Bela IV(1241) şi care a fost demolat în secolul al XVI-lea, atunci când s-a construit cea de-a doua biserică, cea descrisă de Petri Mor, care este de fapt cea care s-a demolat în anul 1896, fiind înlocuită de actualul lăcaș de cult zidit din cărămidă.

Actuala biserică de zid, construită între anii 1894-1896, cu mari sacrificii, de credincioșii Parohiei Bănişor, în timpul preotului Ioan Moldovan, a suferit, de-a lungul timpului, ample modificări. Astfel, în anul 1960, în timpul păstoririi preotului Tudor Gorea, în exteriorul lăcașului de cult s-a făcut o reparaţie capitală, consolidându-se pereții acestuia cu contraforţi și reparându-se, tot atunci, şi turnul. Între 1990-1991, exteriorul bisericii a fost tencuit în terasit, iar între anii 1994-1995 s-a executat o catapeteasmă nouă, pregătindu-se, totodată, interiorul lăcașului de cult pentru pictura în tehnica frescă, preot paroh fiind Preacucernicul Părinte Iosif Ferenţ. În acest sens, între 1995-1997, biserica a fost împodobită cu pictură de pictorul Florin Negruţ din Oradea. După anul 2005 s-au schimbat ferestrele, ușile, acoperișul și coiful bisericii.

Astăzi, lăcașul de cult din Bănișor, prin felul cum arată, nu trădează vechimea de 125 de ani, ci mai degrabă poartă amprenta unei biserici noi, datorită jertfelniciei credincioșilor ei.

Dacă întru început lăcașul de cult purta hramul „Schimbarea la Față”, datorită afluxului mare de credincioși care veneau aici, din satele învecinate, cu prilejul praznicului „Adormirii Maicii Domnului”, acesta și-a însușit acest hram pe la începutul anului 1970.

Începând cu anul 2004, Preacucernicul Părinte Augustin-Daniel Câmpean a fost numit preot al Parohiei Bănișor, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii, a casei parohiale și edificarea unei capele mortuare.