Episcopul Sălajului, PS Petroniu s-a rugat pentru încetarea pandemiei și vindecarea bolnavilor de COVID

Întâistătătorul Episcopiei Sălajului, Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu, s-a rugat duminică, 5 decembrie, în timpul Sfintei Liturghi pe care a săvârșit-o la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău, cu ocazia hramului de iarnă – Sfântul Nicolae, pentru încetarea pandemiei și pentru vindecarea bolnavilor infectați cu COVID-19.

Episcopul Sălajului, Petroniu, a fost și el infectat cu virusul COVID, fiind internat mai multe zile la terapie intensivă la un spital din Cluj, dar spre bucuria credincioșilor a reușit să învingă boala și s-a vindecat.

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David.

Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește
însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de Rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii, orice boală. Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale.

Îndepărtează toată boala și suferința din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale.

Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta și umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”, este rugăciunea rostită de Preasfințul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *