Espiscopul Sălajului Petroniu a slujit în prima zi a anului 2023 la Mănăstirea Bic
În prima zi a anului 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bic. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și arhidiaconi, din care au făcut parte și Preacuviosul Părinte Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși, care s-au adunat și în acest an la sfânta mănăstire, pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu și pentru a-I cere, în continuare, ajutorul.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preacuvioasa Maică stareță, stavrofora Marina Lupou, a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.
Situată la 3 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei, Mănăstirea Bic a fost înființată în anul 1994, inițial, aceasta funcționând în vechea școală a satului Bic.
În anul 1997 este adusă în incinta actuală a mănăstirii o biserică de lemn, din localitatea Stâna, aceasta datând din anul 1720.
Lucrările la biserica nouă de zid a așezământului monahal au demarat în anul 1996, sub coordonarea Preacuvioasei Maici starețe Marina Lupou și prin osârdia viețuitoarelor mănăstirii, fiind realizate următoarele lucrări: în interior, pereții au fost tencuiți și pictați în tehnica frescă, s-au montat geamurile și ușile de acces, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet melaminat, s-a făcut instalația electrică și s-au montat candelabrele și aplicele pentru iluminat, baza stâlpilor de susținere a fost îmbrăcată în marmură, au fost instalate sistemele de încălzire pe calorifere și cel de sonorizare, s-au confecționat iconostasul din lemn de tei și cireș, stranele și scaunele din lemn de stejar, precum și mobilierul bisericesc, Sfânta Masă a fost placată cu marmură, s-au achiziționat două tetrapoade și un baldachin pentru o icoană a Maicii Domnului, iar la intrarea în lăcașul de cult a fost amenajat un pangar. În exterior, biserica și poarta de acces au fost tencuite în terasit, s-a făcut acoperișul din tablă de aluminiu și zincată, s-au turnat trotuarele și scările de acces spre lăcașul de cult și au fost încadrate cu stâlpișori, a fost ridicat gardul de împrejmuire al bisericii, au fost edificate un altar de vară, o clopotniță, un lumânărar și cinci troițe, a fost amenajat un muzeu la subsolul lăcașului de cult și au fost ridicate un corp de chilii, pe trei nivele și alte clădiri anexe. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Astfel, în anul 2017, lăcașul de cult, cu hramul „Sfânta Treime” a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu și de Înaltpreasfințitul Părinte Athenagoras, Mitropolitul Grec Ortodox al Mexicului.
Prin neobosita strădanie a Preacuvioasei Maici starețe Marina Lupou, mănăstirea a dezvoltat programe de asistență socială atât pentru copii, cât și pentru persoanele vârstnice. Astfel, sub aripa așezământului monahal funcționează Școala Confesională pentru clasele I-IV „Sfântul Pantelimon”, unde învață și sunt cazați 12 copii proveniți din diferite familii cu probleme sociale de pe cuprinsul județului Sălaj.
De asemenea, în cadrul Mănăstirii Bic funcţionează, din anul 1999, un cămin pentru persoane vârstnice. Din anul 2008 căminul a fost mutat într-o clădire nouă, iar numărul persoanelor vârstnice care beneficiază de îngrijire, în prezent, a ajuns la 27.