Eurodeputatul Cristian Terheș către autorități după ce a fost amendat de Jandarmeria Română

Zeci de mii de oameni au protestat pe 2 octombrie la București împotriva măsurilor abuzive luate de guvern cu privire la pandemia COVID-19.

După eveniment, Jandarmeria Română aflată în subordinea ministrului Lucian Bode, a început să împartă amenzi pe care le-a trimis prin poștă tuturor protestatarilor.

Printre persoanele amendate se numără și europarlamentarul Cristian Terheș PNȚCD, care susține că va contesta amenda și este dispus să ajute pe toți cei care au primit amenzi similare.


„Am ajuns sâmbătă acasă, la Zalău, și am descoperit că am primit prin poștă o amendă contravențională de 500 de lei de la Jandarmeria București pentru că pe data de 2 octombrie 2021 am fost la protestul pentru drepturi și libertăți de la București, unde am și vorbit în Piața Universității, ocazie cu care mi-am exprimat „nemulțumirea” cu privire la măsurile aberante impuse de guvernul criminal PNL.

„A participat activ la manifestația de protest organizată în Piața Universității exprimându-și NEMULȚUMIRILE (sic!) față de măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 adresând o alocuțiune prin intermediul unui sistem de amplificare sonoră nepurtând mască de protecție și fără a respecta măsurile de protecție individuală totodata organizând un grup de protestatari încălcând astfel art. 1 pct 33 ind 1 din Anexa 3 la HG 931/2021.

Fapta săvârșită este prevăzută de art. 65 lit. k) din Legea 55/2020 și sancționată de art. 66 lit. a) din Legea 55/2020”, se arată în procesul verbal pe care l-am primit și a fost semnat de lt.col. Şărban Răducu.

Evident că voi contesta această amendă, împreună cu TOATE actele normative pe care s-a bazat.

Nu e vorba de suma amenzii, ci de faptul că, dacă în România nu mai poți să-ți manifești nici măcar „nemulțumirea” pentru că un guvern PNL corupt, incompetent și criminal îți încalcă drepturi, înseamnă că democrația a murit și s-a instaurat tirania. Or, lupta pentru pentru libertate și democrație e o obligație cetățenească, de aceea vă spun, „nu vă temeți!”, lupta continuă.

Faptul că aceste amenzi date celor care au protestat pentru drepturi și libertăți pe 2 octombrie sunt la ordin politic e evident.

Pentru comparație, la congresul PNL au fost peste 5.000 de oameni într-un spațiu închis, unde s-au încălcat toate normele aberante impuse de propriul lor guvern criminal și anti-național, iar Jandarmeria a amendat partidul cu 10.000 de lei. Repet, a amendat partidul, nu pe cei prezenți. Or, PNL primește subvenții de la stat, deci cu banii românilor și-a plătit amenda.

În același timp, românii care au protestat pe 2 octombrie pentru respectarea drepturilor și libertăților au fost amendați pe capete, unii cu mii de lei, suma totală a amenzilor fiind, din cele declarate chiar de Jandarmeria București, de ordinul zecilor de mii de lei.

Aveți aici cea mai concretă dovadă că PNL e străin și de drepturi și libertăți, dar și de națiune!

Acest guvern PNL criminal, care a dat miliarde de lei mercenarilor din presă să mintă populația la televizor și să justifice încălcarea drepturilor și libertăților oamenilor, va fi aruncat la groapa de gunoi a istoriei, împreună cu Președintele care l-a susținut și miniștrii care l-au populat.

Noi ducem lupta mai departe și vom câștiga, pentru că Adevărul și Dreptatea sunt de partea noastră!”, transmite europarlamentarul Cristian Terheș PNȚCD.

#Libertate

P.S. Dacă ați primit amenzi la protestul din 2 octombrie scrieți-mi un mesaj în privat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.