Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, rupe tăcerea cu un atac la liderul AUR

Fostul director al SRI, zălăuanul Eduard Hellvig, iese în spațiul public cu un comentariu prin care sancționează o declarație incendiară a liderului formațiunii AUR, Claudiu Târziu.

În declarația preluată de presa rusă, liderul AUR evocă perspectiva ca România să ceară teritorii de la Ucraina.

Hellvig, care și-a postat comentariul luni, pe contul său de pe rețeaua X, coroborează declarația politicianului român cu o altă declarație făcută de un lider de extremă dreapta de la Budapesta.

Acesta a spus, la rândul lui, că țara sa, Ungaria, ar urma să revendice teritorii ucrainene „dacă Ucraina pierde războiul”.

Postarea lui Eduard Hellvig, în continuare.

Eduard Hellvig: Discursul lui Târziu îi convine lui Vladimir Putin

„Zilele trecute, un domn a cuvântat despre nevoia de a avea bune relații de cooperare cu Rusia și despre cum ar trebui ca noi, România, să mergem să recuperăm teritorii de la Ucraina aflată în corzi.

Bineînțeles, discursul îi convine cel mai mult lui Vladimir Putin: ‘Uite, lume, o grămadă de țări sunt nemulțumite, ca atare războiul nostru este justificat.’

În politică, domnul cu vorbele avântate ar purta în general numele de ‘idiot util’. Adică cel care, fără să analizeze prea mult, lansează mesaje care convin de minune adversarului.

Problema este că dl. Claudiu Târziu nu este idiot. Unii ar spune că nici util. Adică nu face aceste declarații din prea multă viteză.

Eduard Hellvig: Claudiu Târziu se joacă cinic cu o temă fierbinte

Nu îl putem bănui că l-a luat valul și că i-a ieșit porumbelul. Domnul Târziu se joacă cinic cu o temă fierbinte, despre care știe foarte bine că este o fantezie.

Din agitarea făcliei naționaliste, pe el îl avantajează de minune agitația, nicidecum idea națională. Pentru că din agitație își extrage știri, expunere și bazin electoral.

Știe, la fel de cinic, că vorbele lui sunt o declarație politică și, ca atare, nu poate fi tras la răspundere pentru vreo coliziune cu poziția oficială a statului român.

Domnul Târziu bate fals într-o tobă de bâlci, iar cei fără ureche muzicală se adună de pe margine crezând că e concert.

Eduard Hellvig: La 24 de ore după Târziu, ‘omologul său’ de la Budapesta spune că Ungaria trebuie să recupereze teritorii de la Ucraina

Există însă o trompetă improbabilă care este, totuși, în armonie cu dl. Târziu.

Laszlo Torocskai, omologul său de la Budapesta, care, coincidență, la 24 de ore după, declară că Ungaria trebuie să recupereze teritorii de la Ucraina.

Cum nu cred în coincidențe, trei întrebări îmi stăruie în gând.

  • Când vorbește de normalizarea relațiilor cu Rusia, la care perioadă ‘normală’ se referă? Ca să știm cum să ne pregătim…
  • Când și-a lansat lista pentru euro-parlamentare, de ce a ales Italia și nu ținuturile pe care le revendică? Doar n-o fi pentru voturi…
  • Când s-a regăsit în cuget, simțiri și punctaj cu politicianul maghiar, dl Târziu era în Cc sau în Bcc?”

Postarea lui Hellvig se încheie cu un link către site-ul publicației Rossiyskaya Gazeta, RG.ru , unde este citată declarația liderului AUR.

Ce a spus Claudiu Târziu și a preluat presa rusă

„Noi suntem la răscruce, ca de obicei, și trebuie să ne descurcăm cu aceste mari imperii pentru a ne obține suveranitatea și a o întregi.

Noi nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești!

Bucovina de nord nu poate fi uitată! Sudul Basarabiei nu poate fi uitat! Ținutul Herța, Transcapatia, tot ce-a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele aceluiași stat!”, a spus liderul AUR la Iași.

Declarația a ajuns rapid în presa rusă.

„Liderul partidului de extremă-dreapta Alianța pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu, a declarat că Bucureștiul are dreptul să revendice pământurile din vestul Ucrainei.

Pentru asta, România este dispusă, chiar, să renunțe la calitatea de membru NATO, dacă acest lucru este necesar pentru retrocedarea fostelor teritorii, notează RG.ru, citând site-ul inliniedreapta.net.

De asemenea, politicianul român a remarcat importanța unor relații mai strânse între Rusia și România.

‘Îmi dau seama de necesitatea unei bune cooperări între aceste țări și sunt gata să sprijin acest lucru, dacă și Moscova dorește asta’, a spus Târziu”, conform RG.ru.

Claudiu Târziu, drept la replică

„Consider acuzațiile care mi se aduc după discursul din 24 ianuarie de la Iasi, din deschiderea evenimentelor privind sărbătorirea Unirii Principatelor Române, drept absolut incalificabile. Și le resping cu fermitate. Ce am spus de fapt? Am declarat că idealul reîntregirii nu poate fi abandonat și că fără reunificarea românilor nu putem să pretindem că suntem cu adevărat suverani. Acest ideal trebuie urmărit pe mai departe.

Așadar, ce face discursul meu să fie unul revizionist? Absolut nimic. Revizionismul înseamnă să revizuiești frontierele în scop strict politic, fără niciun fel de argument de ordin istoric, documentat, și că o faci doar ca să îți atribui teritorii suplimentare. De asemenea, nu am menționat niciunde cuvântul „anexare”, așa cum pretind acuzatorii mei. Nici nu puteam să îmi permit, în calitatea pe care o am, să afirm acest lucru. Sunt foarte conștient de puterea noastră militară și de situația României, care este membră în Alianța NATO și în Uniunea Europeană, alianțe în care trebuie să rămânem în interesul nostru național. Inducerea ideii că aș fi spus că am putea ieși din NATO pentru a ne reîntregi este o pură invenție. Nu am făcut-o, nu am sugerat-o, nici nu am pronunțat numele NATO!

Așadar, în aceste condiții, să fiu acuzat de revizionism este un lucru nejustificat. Declarația mea nu poate fi interpretată decât drept una de principiu: da, ne dorim reîntregirea și este legitimă această dorință, dar nu înseamnă că pornim la război pentru asta acum. De altfel am condamnat războiul Rusiei contra Ucrainei încă de la început, fiind primii care am protestat contra declanșării războiului, în fața ambasadei ruse la București, în prima zi după izbucnirea conflictului.

În privința declarațiilor lui Eduard Hellvig avem de a face cu reambalarea manipulatorie a unei făcături de presă, care amestecă lucrurile și evenimentele și le dă o interpretare nu doar lipsită de orice bază factuală, dar și vădit tendențioasă, pentru a compromite mișcarea noastră. Declarația pe care marele șef de serviciu secret a descoperit-o abia acum este făcută acum doi ani și se intitulează „Nu îmi plac dictatorii”. Aceasta pornește de la argumentele pentru care eu critic politica dictatorială și sângeroasă a lui Vladimir Putin și dezavuez politica imperialist a Rusiei, pe care aceasta nu a abandonat-o niciodată. În cadrul acelei declarații eu trec în revistă datoriile istorice pe care le are de plătit Rusia către România. Și spun că nu se pune problema normalizării relațiilor dintre cele două țări pînă nu sunt închise aceste dosare problematice”.

Îi recomand dlui Hellvig să-și vadă de treaba lui, pentru că nu e cazul ca un fost șef de serviciu secret să se amestece în viața politică. Pe 1 decembrie, statul român sărbătorește Ziua Națională, în ziua în care s-a desăvârșit Marea Unire la 1918. Sugerează domnul Hellvig (dimpreună cu toți ceilalți acuzatori ai mei) că autoritățile de la București fac, an de an, jocul Moscovei când aniversăm împlinirea idealului național? Domniile lor, în frunte cu Eduard Hellvig, au participat vreodată la această sărbătoare, înțeleg însemnătatea ei?”, se arată într-un comunicat emis de AUR.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *