FOTO| Dinu Iancu-Sălăjanu, a ieșit de la DNA Cluj. Doi funcționari de la CJ Sălaj fac încă declarații

Anchetat într-un amplu dosar penal pentru fapte de corupție, președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a părăsit sediul DNA Cluj la ora 23.20. Acesta a fost adus la audieri la Cluj în jurul orei 21.40, fiind escortat de Jandarmerie.

Dinu Iancu-Sălăjanu este reprezentat în acest dosar de avocatul Cristian Tărău, care nu ne-a răspuns la solicitările transmite pe whatsapp.

Dacă Dinu Iancu-Sălăjanu a părăsit audierile de la DNA Cluj, Jozsi Mate, șeful Serviciu Administrativ se află încă în fața procurorilor clujeni, unde este interogat despre presupusele fapte comise în dosar.

Amintim că procurorii DNA Cluj au efectuat percheziții domiciliare în 69 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, fiind vizate sediile a două instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici.

Anchetatorii au descins inclusiv la domiciliul din Zalău a președintelui Dinu Iancu-Sălăjanu, unde au stat timp de câteva ore, după care procurorii au venit la sediul CJ Sălaj. Mai multe birouri au fost sigilate, au fost ridicate saci de documente și au fost duși la audieri la DNA alți doi funcționari – Ghilea Lavinia (director Direcția Investiții) și Jozsi Mate (Șef Serviciu Administrativ).

În jurul orei 21.30, Dinu Iancu-Sălăjau a fost adus escortat de Jandarmerie la audieri la sediul DNA Cluj, iar după puțin peste o oră de stat în fața procurorilor, acesta a ieșit fără să facă declarații, însoțit de avocat.

Cei de la Gândul.ro susțin că președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, are calitatea de suspect în acest dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *