FOTO&VIDEO| Ministrul Dezvoltării anunță că anul acesta se vor finaliza lucrările la cresă și bazinul de înot
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila de la UDMR, a făcut azi o vizită oficială în județul Sălaj, iar programul a fost unul destul de încărcat.
În prima parte a zilei ministrul Dezvoltării a avut o întâlnire cu conducerea CJ Sălaj și cu toți primarii din județ, unde au fost prezentate soluțiile pentru continuarea investițiilor finanțate din bugetul național prin programele derulate de Ministerul Dezvoltării.
La ședința care a avut loc la sediul Consiliului Județean Sălaj, au participat și prefectul Dari Toma, președintele județului Dinu Iancu-Sălăjanu, dar și deputatul UDMR, Sereș Deneș și viceprimarul Zalăului, Nicolae Fazakas.
Ulterior, oficialul guvernamental s-a deplasat în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor la bazinul de înot și creșa de mari dimensiuni care sunt contruite în Municipiul Zalău.
Ministrul Cseke Attila a apreciat că investițiile sunt destul de avansate și urmează să fie finalizate în cursul anului. Tot anul acesta, ministrul Dezvoltării a anunțat că va recepționa în luna martie, cel târziu, o creșă de mici dimensiuni, construită la Șimleu Silvaniei.
În județul Sălaj se mai construiesc creșe în Jibou și Nușfalău.
Odată finalizate aceste investiții, județul Sălaj va avea cu 230 de locuri mai multe în creșele de stat.
Cele două obiective de investiții – atât bazinul de înot, cât și noua creșă de mari dimensiuni, sunt investiții pentru care finanțarea a fost obținută de echipa Ionel Ciunt primar și Teodor Bălăjel viceprimar, iar lucrările au început în anul 2024.
„Pentru familiile din Zalău construim o creșă nouă, modernă, și un bazin de înot didactic. Am vizitat astăzi lucrările de construcții, finanțate de Ministerul Dezvoltării cu 36 de milioane de lei în total, pentru creșa care va găzdui 110 de copii și pentru bazinul de înot în care copii din Zalău vor putea învăța să înoate.Susținem dezvoltarea localităților, investițiile nu se vor opri!”, a transmis ministrul Cseke Attila.



Du-te și la bazinul de înot din Jibou
Vicele de acolo se laudă de vreun an ca se va termina bazinul. Mai ții minte domni’ Pascalau?