Gloria Bistrița a trecut ușor de Zalăul lui Tadici. Gurile rele vorbesc de retrogradarea Zalăului

Echipa de handbal feminin a CS Gloria 2018 a obținut o victorie importantă în campionat în meciul de acasă cu HC Zalău. Partida s-a jucat în Complexul Sportiv Polivalent Unirea, începând cu ora 12:30.

Bistrițencele au obținut trei puncte importante din partida contra Zalăului lui Gheorghe Tadici. Cu o echipă care a funcționat bine, nu a dat nicio emoție publicului că ar putea scăpa meciul din mână.

În meciurile Gloriei cu Zalăul, mai mereu victoria sau înfrângerea a venit la scor minim. De data aceasta, Bistrița a trecut de Zalău ușor, cu un joc colectiv care a implicat aproape tot lotul, iar câteva jucătoare au revenit la o formă de excepție. Sonia Seraficeanu a fost aproape fără greșeală în meci, Cristina Laslo și-a revenit după accidentare și a făcut un meci frumos, Kpodar, noua venită din Franța s-a obișnuit la Bistrița și a mișcat bine de la 9 și 6 metri, Arruda și Dumanska au scos mingi importante, pivotul Morena face meciuri din ce în ce mai bune, iar Laura Pristăvița și Zulic au fost ca un ceas elvețian la partea de coordonare a jocului.

Victoria de astăzi o pune pe Gloria Bistrița pe cel de-al doilea loc din Liga Florilor MOL, iar poziția sa depinde de meciul de mâine, 30 ianuarie, dintre CS Rapid București și CSM București, derby-ul etapei 15. Dacă CSM București își învinge rivala din campionat, Bistrița mai rămâne o etapă pe cel de-al doilea loc.

Au înscris pentru HC Zalău: Krisztina Toth 20 de ani ( 9 goluri), Roberta Stamin 21 de ani (3 goluri), Emilia Lazic 22 de ani ( 4 goluri), Florentina Moisin 25 de ani (2 goluri), Bianca Berbece 26 de ani (3 goluri ), Andreea Mihart 23 de ani (1 gol), Gabriela Vrabie 21 de ani (3 goluri ).

Au înscris pentru Gloria 2018: Tamires Morena De Araujo Frossard – 8 goluri, Cristina Laslo – 6, Sonia Seraficeanu – 5, Deborah Kpodar – 5, Paula Posavec – 3, Nicoleta Dincă – 2, Laura Pristăvița – 1, Florina Chintoan – 1, Zeljka Nikolic – 1


Pe HC Zalău o paște retrogradarea !?

Pe pagina de Facebook Suporteri – Handbal Club Zalău se vorbește deja de o eventuală retrogradare a HC Zalău din primul eșalon handbalistic feminin.

“Retrogadarea” lui Zalău, e doar bucuria proștilor, e nevoie ca de aer de echipe care dau credit tinerelor și jucătoarelor românce.
Astăzi la Bistrița, marcatoarele lui HC Zalău au fost Krisztina Toth 20 de ani ( 9 goluri) , Roberta Stamin 21 de ani (3 goluri) , Emilia Lazic 22 de ani ( 4 goluri) , Florentina Moisin 25 de ani (2 goluri) , Bianca Berbece 26 de ani ( 3 goluri ) Andreea Mihart 23 de ani (1 gol!??) Gabriela Vrabie 21 de ani ( 3 goluri ) iar pe teren au mai intrat multe jucătoare sub 23 de ani.
Oricât se roagă unii, Zalău nu va retrogada, e mult peste Galați și Slatina și chiar dacă ar retrogada nu e nici o tragedie, avand cel mai mic buget din Liga Florilor, tragedie e când nu obții performanțe cu bani mulți.
Le place unor sămânțari de duzină care n-au pus mâna pe minge in viața lor mereu să dea in Zalău, in niște jucătoare tinere care joacă doar handbal, care nu deranjează pe nimeni.
Inclusiv să vezi oameni din județul Sălaj care vor răul echipei, după ce in orașul ăsta nu este mai nimic dar care traiește din performanțele de acum 15 ani și pretind să se obțină aceleași performanțe cu buget de Divizie, adaptați-vă la prezent, interesați-vă de bugete, inainte să destabilizați niște copile..
Retrogadarea echipei= -16 jucatoare românce, -16 sanșe pentru handbalul românesc, și bucuria doar a frustraților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *