Guvernul angajează 1. 000 de persoane la Casele teritoriale de pensii

Personalul din casele teritoriale de pensii va fi suplimentat cu 1.000 de posturi, pe perioadă determinată, până la 31 decembrie 2022, a anunțat ministrul muncii, Raluca Turcan, informează Radio România Actualități.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: „O ordonanţă în acest sens a fost adoptată astăzi (miercuri n.red.) de Executiv. Astfel, vor fi selectate prin concurs 800 de persoane cu studii superioare și 200 cu studii liceale care vor lucra în casele teritoriale de pensii până la încheierea procesului de evaluare a tuturor celor cinci milioane de dosare de pensii”.

Raluca Turcan a precizat că fondurile pentru salarizarea personalului suplimentar vor fi suportate în primă fază din bugetul asigurărilor sociale de stat, urmând să poată fi ulterior decontate în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, notează RRA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *