Guvernul Cioloș propune ca măsură: Certificatul verde, obligatoriu pentru orice activitate
Guvernul Cioloș propune în programul de guvernare făcut public duminică mai multe de măsuri punctuale pentru depășirea crizei cu care se confruntă sistemul sanitar. Potrivit informațiilor din program, certificatul verde ar urma să condiționeze atât accesul la evenimente și magazine, cât și demiterea angajaților care refuză să îl prezinte.
În plus, cabinetul premierului desemnat dorește impunerea unei vacanțe de două săptămâni a elevilor, care să fie recuperată în vara anului viitor prin prelungirea anului școlar, măsură impusă pentru a opri valul de infectări cu coronavirus.
Cele mai importante măsuri propuse de guvernul Cioloș:
– Limitarea evenimentelor sociale și a activităților neesențiale în spațiu public închis în funcție de evoluția valului pandemic, condiționat de prezentarea certificatului verde.
– Limitarea numărului de participanți și distanțare fizică pentru evenimentele în spațiu deschis (pelerinaje, evenimente sportive, culturale etc…).
– Decalarea anului școlar: vacanță 2 săptămâni, cu recuperare în perioada verii; revenire în format fizic în localitățile cu incidență sub 6/mie după cele 2 săptămâni, cu continuare online pentru restul localităților. Excepție: învățământul preșcolar și primar, care continuă în format fizic.
– Reluarea testării în școli: testare nazală (neinvazivă), gratuită, efectuată de personal medico-sanitar, pentru copiii și personalul didactic și auxiliar simptomatic sau contact.
– Acces în spații închise neesențiale (restaurante, cinema etc) doar cu certificat verde. Acces în mall-uri în weekend doar cu certificat verde.
– PACT NAȚIONAL pentru vaccinare cu invitarea tuturor partidelor politice, mediului de afaceri, societății civile și cultelor
– Utilizarea certificatului sanitar pentru accesul la muncă a tuturor angajaților din sistemul public și pentru cei din sistemul privat care intră în contact cu publicul, mergând până la suspendarea / întreruperea contractului de muncă în caz de refuz. Termen: 30.11.2021
– Alocarea de resurse bugetare, prin SGG, pentru utilizare de către CNCAV, în vederea finanțării sondajelor, focus-grupurilor pentru a evalua motivele rezistenței la vaccinare; campanii naționale de promovare a vaccinării adaptate la rezultatele obținute din cercetările sociologice, finanțarea unui task force pentru combaterea fake-news; traininguri cu medicii de familie și medicii specialiști. Implicarea liderilor de opinie populari (influenceri, artiști) în acest efort – Politicienii nu sunt convingători, stop implicării politice în campanie. Termen: 30.10.2021
– Sancțiuni pentru medicii care răspândesc în spațiul public mesaje antivaccinare. Termen: 30.11.2021
– Plan de ridicare a restricțiilor de acces și circulație strict condiționat de rata de vaccinare a populației eligibile într-o comunitate, pe lângă rata de incidență. Termen: 30.10.2021
– Eliminarea indemnizației pentru concediu de carantină pentru persoanele nevaccinate. Termen: 30.10.2021
Documentul care conține programul de guvernare poate fi accesat AICI.