JOS PĂLĂRIA! Bătrânel ajutat de polițiștii zălăuani să-și recupereze pensia pierdută

Miercuri, 13 octombrie, un bărbat, de 60 de ani, din Zalău, a găsit, pe stradă, la intersecția Bulevadrului Mihai Viteazu cu strada Armoniei, 2.000 de lei.

Fără să stea deloc pe gânduri, bărbatul  a mers direct la poliție, pentru a-i preda.

Polițiștii au preluat banii pe bază de proces-verbal și au început să facă investigații în zona respectivă și, la scurtă vreme, au observat o persoană în vârstă, puțin dezorientată, care părea că ar căuta ceva.

Fiind abordat de polițiști, bărbatul le-a relatat că și-a scos pensia de la un ATM, din zonă și a pierdut 2.000 de lei.

Polițiștii i-au restituit banii, iar bărbatul, cu lacrimi în ochi, le-a mulțumit polițiștilor și a transmis mulțumiri bărbatului care i-a găsit.

Îl felicităm pe acest domn pentru gestul civic și corect pe care l-a făcut fără ezitare!

O societate civilizată și o comunitate responsabilă se construiesc prin astfel de oameni demni de respect, pentru care respectarea legii și a propriilor valori primează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *