Incendiu devastator la o casă din municipiul Zalău
Miercuri seara, la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, care anunța faptul că s-a produs un incendiu la o casă situată pe strada Lalelelor, din municipiul Zalău.
La intervenție s-au deplasat imediat pompierii Detașamentului Zalău, care ajunși la locul evenimentului au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la întregul acoperiș al locuinței pe o suprafață de aproximativ 300 mp.
Nu au fost persoane surprinse în incendiu, însă o persoană (de sex feminin) a fost asistată de către un echipaj al unei ambulanțe în urma unui atac de panică.
Cauza probabilă de incendiu a fost de natură termică. Au ars mai multe bunuri din casă (mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, etc), acoperișul casei și terasa imobilului.
Pe această cale tragem un semnal de alarmă și reamintim cetățenilor că amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzit pot provoca cu ușurință incendii în locuințe.
Un comportament preventiv poate să împiedice producerea unor tragedii!