Incendiu în blocul de lângă Hotel Ramada Zalău

În jurul orei 12:00, pompierii din cadrul Detașamentului Zalău au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe Bulevardul Mihai Viteazu, în zona platoului central.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la o mașină de spălat haine aflată într-o încăpere a locuinței, generând degajări mari de fum în interiorul apartamentului și pe casa scării. Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și ventilarea spațiilor.

Proprietara, în vârstă de 73 de ani, a fost evacuată de un vecin înainte de sosirea echipajelor. Aceasta a suferit un atac de panică și o ușoară intoxicație cu fum, fiind preluată de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj și transportată la UPU-SMURD Zalău.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric. În urma evenimentului au ars câteva articole de îmbrăcăminte și alte bunuri depozitate în încăpere, iar mașina de spălat a fost deteriorată.


Felicitări echipei de intervenție pentru operativitate cu care intervint de fiecare dată când sunt solicitați!

One thought on “Incendiu în blocul de lângă Hotel Ramada Zalău

  1. Ca veni vorba de acel hotel, mă întreb cum a primit autorizație de la pompieri. Pe unde este cale de acces în caz de incendiu?
    Ca pentru o casă nu îți dă autorizație dacă drumul e de 4 m lățime

Răspunde-i lui Ioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *