Interviu cu viceprimarul Municipiului Zalău, inginer Teodor Bălăjel

INTERVIU. Viceprimarul Teodor Bălăjel – definiția zălăuanului de succes prin ceea ce face pentru oraș

Reporter: Sunteți un viceprimar foarte popular. Ați câștigat o simpatie a zălăuanilor pe care alte figuri publice o pot invidia. Dați o explicație.

Teodor Bălăjel: Cred că oamenii sunt firești și apreciază normalitatea (zâmbește). Sunt zălăuan, iubesc orașul, iar pentru mine este firesc ca din poziția de viceprimar să mă dedic Zalăului, să fiu foarte activ și să mă implic cu totul alături de zălăuani pentru transformarea într-un oraș modern, funcțional, viu, cu oameni care să ducă o viață normală și care au de ce să zâmbească.

De aceea o mare parte a activității mele este în teren, în Zalău, pe străzi, în cartiere. Unde se lucrează și unde nu s-a lucrat. Îi ascult pe oameni, unii îmi propun soluții, unii mă ceartă în numele a tot ceea ce nu-i la locul lui. Îi ascult, iau seama, mă duc la muncă, găsesc soluțiile și le aplic. Satisfacția mea e implicită pentru că reușesc să dau satisfacție cetățenilor.

Am un mare secret (zâmbește). Unde soluția cetățeanului nu e posibilă din punct de vedere tehnic sau legal, nu mă las până nu găsesc soluția care se încadrează în cerințe și caut să o potrivesc perfect cerințelor zălăuanilor.

Reporter: De unde priceperea?

Teodor Bălăjel: Înainte de pricepere trebuie să vrei să faci lucruri utile oamenilor, frumoase, bune, solide. Apoi, trebuie să vezi ansamblul. Ca să poți face, prima dată trebuie să te pricepi să obții banii. Bugetul Zalăului e mult prea mic. Dar pentru dezvoltare am adus bani europeni, 100 de milioane de euro, și mai aducem, încă 138 de milioane de euro, suficient cât să refacem tot orașul, toată zona centrală, toate cartierele, până în unghere.

Și abia de aici intervine adevărata pricepere. Un administrator bun trebuie să știe să valorizeze la maxim banii și potențialul zonei, într-un interval de timp rezonabil. Capacitatea de decizie este un atu important. Să poți face o estimare corectă a resurselor în bani pentru ce este de făcut. Să dai valoare banilor, pentru un ritm de dezvoltare bine cântărit, care să fie posibil și maximizat. Și trebuie să privești și în perspectivă mare, să ai viziune pe 30 – 40 de ani, ca ceea ce faci să fie util și soluțiilor viitoare. Și mai trebuie să ai simțul calității, al lucrului bine făcut, al proporțiilor.

Reporter: Dezvăluiți, la final, zălăuanilor, marele secret al reușitelor, Zalăul s-a transformat mult în bine în patru ani, o spune toată lumea.

Teodor Bălăjel: Sunt multe ”secrete”, care sunt la îndemâna oricui vrea cu adevărat să facă lucruri bune. Din acestea rezultă ”marele secret”. Unul este să lucrezi bine în echipă, să valorifici potențialul colegilor. Așa se fac lucrări frumoase, deosebite, importante. Am colaborat strâns cu toate compartimentele din Primărie pentru reușita în atragerea banilor europeni și pentru punerea acestor bani la lucru, să dea rezultate. Din bani de la bugetul local am făcut proiecte mai mici de amenajare, dar am reușit să reabilităm și bulevardul. Am valorificat orice resursă și am reușit și o amenajare peisagistică deosebită, cu fetele de la serele Citadin.

Alt secret este să iubești orașul ca să îți pui experiența profesională în valoare, să știi ce trebuie făcut, cum trebuie făcut să ducem orașul la confort urban sporit, să-l pregătim pentru viitor, pentru creșterea profesională a oamenilor, iar aceștia să trăiască într-un oraș curat, îngrijit.


CV pe scurt – Teodor Bălăjel

Viceprimarul Teodor Bălăjel este inginer, a absolvit ca șef de promoție în 1984 Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara. Ne spune că rezultatele bune au la bază dorința lui de tânăr de a fi temeinic pregătit profesional. A avut repartiție în învățământul superior, dar a preferat partea practică a lucrurilor și a urcat treptele profesionale timp de 30 de ani în privat, de la simplu inginer la șef de secție și la director de fabrică. Apoi s-a dedicat și comunității și are trei mandate în Consiliul Local Zalău. Din 2016 este viceprimarul Zalăului.

Sursa: Facebook – infozalau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *