ITM Sălaj prezintă rezulatele campaniei naționale desfășurată în perioada 1-5 aprilie
În contextul obiectivelor Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj au efectuat controale, în perioada 01-05 aprilie 2024, la angajatorii care desfășoară activități în domeniul Construcții.
Domeniul construcțiilor este unul dintre sectoarele cu pondere importantă în economia națională, dar în același timp susceptibil la o serie de riscuri care se datorează caracteristicilor muncii, având drept cauze nivelul scăzut al pregătirii personalului, caracterul sezonier al activității, pericole de accidentare existente în mediul de muncă, etc.
În cadrul controalelor s-a pus accent pe creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale atât domeniul relațiilor de muncă cât și a securității și sănătății în muncă.
Angajatorii au obligația de a asigura condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său atât la angajare cât și la schimbarea locului de muncă, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea de noi tehnologii sau proceduri de lucru.
De asemenea, pentru a reduce riscul de accidentare, angajatorii au obligația de a asigura pe șantiere echipamente de muncă corespunzătoare, de a monta sisteme de protecție colectivă (schele, pasarele, balustrade , platforme sau plase de prindere dimensionate corespunzător și suficient de solide pentru a împiedica respectiv opri căderile de la înălţime), de a completa și adapta în funcție de evoluția lucrărilor ”Planul propriu de securitate și sănătate în muncă”.
Pe de altă parte, lucrătorilor le revine obligația de a folosi echipamentul individual de protecție (centuri de siguranţă sau alte mijloace de ancorare, căşti, bocanci).
În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii au verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la angajarea personalului, timpul de muncă și timpul de odihnă, repausuri periodice, evidența orelor de muncă prestate de angajați cu precizarea orelor de noapte, precum și acordarea drepturilor salariale.
Ca rezultat al acțiunii desfășurate la 39 angajatori, au fost aplicate 20 avertismente și 7 amenzi în cuantum total de 124.000 lei. În urma controalelor, au fost identificate 5 persoane care prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, angajatorii fiind sancționați contravențional.
Deficiențele constatate pe parcursul controalelor au fost următoarele:
- lucrătorii nu sunt informați referitor la riscurile specifice postului de lucru, respectiv la măsurile de prevenire și protecție și instrucțiunile specifice locului de muncă;
- neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecție pentru lucru la înălțime;
- lucrările de excavații și puțuri nu sunt protejate împotriva riscului de surpare a terenului ;
- nu se respectă obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat;
- nu se respectă termenele de transmitere a elementelor contractului individual de muncă, a modificării, respectiv suspendării acestuia în registrul general de evidență a salariaților în format electronic;
- registrul electronic se completează cu date eronate sau incomplete;
- contractele individuale de muncă nu cuprind toate elementele obligatorii potrivit dispozițiilor Codului muncii (criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului, data și periodicitatea plății salariului, sporul pentru munca în repaus săptămânal);
- lipsa certificatului medical prin care se constată că salariatul este apt pentru prestarea muncii;
- dosare de personal incomplete ( lipsă acte de studii, certificate de calificare, fișe de aptitudini);
- lipsa programării colective sau individuale în baza căreia salariații efectuează concediul de odihnă;
- la locul de muncă organizat al angajatorului nu sunt păstrate copiile contractelor individuale de muncă pentru toți salariații.
Pentru toate neconformitățile constatate, în ambele domenii de competență, au fost dispuse 55 de măsuri obligatorii de remediere cu termen fix sau permanent.
Luminița Elena Nemeș
Inspector șef