Izolare/carantinare a localităţilor Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou și 5 comune

Municipiul Zalău şi oraşele Jibou şi Cehu Silvaniei, localităţi în care rata infectărilor cu noul coronavirus cumulate la 14 zile depăşeşte 8 la mia de locuitori, vor fi carantinate, scrie Agerpres.

Anunţul a fost făcut luni seara de către purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Sălaj, Florina Man, care a precizat că pentru cele trei localităţi va fi demarată procedura de carantinare. Decizia autorităţilor vine după ce luni, în cadrul unei videoconferinţe organizată de Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, premierul Ludovic Orban le-a cerut prefectului de Sălaj şi directorului Direcţiei de Sănătate Publică din judeţ să dispună carantina în localităţile unde s-a depăşit indicele de infectări cu SARS-CoV-2 de 6 la mie. În Sălaj erau, luni, 3.011 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei, cu 1.923 cazuri pozitive în prezent, din care 178 persoane spitalizate şi 1.745 persoane cu test pozitiv aflate la domiciliu, care au consimţit să se izoleze şi sunt monitorizate de medicul de familie.

Sălajul a devenit, duminică, primul judeţ din România unde rata infectărilor a cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, a fost mai mare de 5. O incidenţă de peste 6 la mia de locuitori se înregistra, luni, în localităţile: Jibou – 10,31, Cehu Silvaniei – 9,45, Zalău – 8,47, Mirşid – 7,68, Nuşfalău – 7,61, Someş-Odorhei – 6,37, Hereclean – 6,30 şi Sălăţig – 6,10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *