La Zalău se construiește o bază sportivă cu finanțare de la CNI

Cu finanțare din fonduri europene, Primăria Municipiului Zalău, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), construiește o bază sportivă de tip I în cartierul Dealul Morii, pe strada Făgetului.
Lucrările de execuție aferente acestui obiectiv de investiții sunt gestionate de CNI, iar realizarea lucrărilor privind racordul la utilități revine Municipiului Zalău.
În acest sens, au fost finalizate următoarele lucrări: alimentarea cu apă, realizarea rețelei de canalizare menajeră, canalizarea pluvială, rețeaua de energie electrică și racordul la rețeaua de gaze naturale.
Această investiție se realizează în proximitatea creșei și a bazinului didactic de înot. Baza sportivă de Tip 1 cuprinde – teren sportiv de fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF – dimensiuni 105 m x 68 m, cu nocturnă și tribune amenajate pentru 500 spectatori, clădire vestiare și în scop administrativ, parcări pentru autovehicule și autocare. În cadrul acestei baze sportive se va putea practica fotbal, volei, handbal și baschet.

2 thoughts on “La Zalău se construiește o bază sportivă cu finanțare de la CNI

  1. Pai atunci la ce inca o sala de sport? Doar n-om organiza JO la Zalau ? Cine plateste intretinerea la 2 investitii de felul asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *