Legea junglei în Cuceu! Doi tineri au intrat în casa unui om și i-au luat la pumni familia din răzbunare

Un echipaj de jandarmerie a fost sesizat, prin apel 112, să intervină în urma unei fapte de agresiune.

La fața locului s-a stabilit că doi bărbați, în vârstă de 24, respectiv de 19 ani, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, au spart geamul ușii de acces într-un imobil, au pătruns fără drept în interior, după care l-au lovit cu pumnii și picioarele pe proprietar și pe fiul acestuia. Incidentul a avut loc sâmbătă, 04 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, în localitatea Cuceu.

După identificarea agresorilor, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „Violare de domiciliu”, „Distrugere” și „Lovire sau alte violențe”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

De asemenea, unul dintre agresori a fost sancționat contravențional, în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru părăsirea locuinței stabilite pentru carantină. Persoanele agresate au necesitat îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *