Lotul de autostradă Zimbor-Poarta Sălajului va fi inaugurat la începutul verii
Constructorul român UMB ar putea inaugura în prima parte a lunii mai lotul Zimbor – Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania, însă lotul Nădășelu – Zimbor mai așteaptă până în vară, consideră Asociația Pro Infrastructură (API).
Conform API, UMB mai are doar două puncte critice pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului, respectiv un zid de sprijin și nodul cu DJ108A/DN1F dintre Românași și Poarta Sălajului.
„Dacă doresc, cei de la UMB pot inaugura în prima parte a lunii mai sectorul Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania”, arată Asociația.
Potrivit acesteia, cândva în vară, nu mai devreme de iulie, UMB poate termina și tronsonul Nădășelu – Zimbor.
Asociația subliniază însă că pe acest segment „mai sunt destule de făcut”.
„În special în zona supratraversării DN1F la sud de Mihăiești unde se pregătesc de devierea drumului național ca să poată executa autostrada. Și la sud de Topa Mică au de tras, după pasajul A3 peste DN1F. Mai au porțiuni de asfalt de așternut, plus structurile de finalizat și desigur restul finisajelor”, exemplifică API.



























